Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Publicatia companiilor din agricultura si zootehnie

Tratarea variolei la bovine

20 Octombrie 2014  Autor: ioan serbanescu

Variolele sunt boli infectocontagioase produse de unele virusuri epiteliotrope din familia Poxviridae (genurile Ortho-, Capri-, Sui- și Avipoxvirus), care afectează numeroase specii de animale și omul, caracterizându-se prin evoluție acută și febrilă, urmată de erupție exantematoasă și/sau enantematoasă stadială, care diferă ca localizare, aspect și gravitate, de la o specie de animale la alta.


Etiologie


Virusurile variolice sunt cele mai mari virusuri, având și cea mai complexă structură. Sunt ușor pleomorfice, având formă ovoidă sau prismatică. Virusurile variolice au un nucleoid dens, de formă obișnuit biconcavă, ce conține ADN dublu catenar, cu greutatea moleculară 80-240x10. Virusule variolice au un pronunțat tropism pentru țesuturile ectodermice, dar se pot multiplica în țesuturile medo- sau endodermice.


Cu mici excepții, virusule variolelor mamiferelor prezintă o pronunțată specificitate de gazdă, principalele specii de animale domestice și numeroase animale sălbatice având virusuri proprii. Deși se admite că virusurile variolelor mamiferelor au origine comună, posedând proprietăți morfologice și biologice asemănătoare, ele se deosebesc totuși, din punct de vedere imunologic și al spectrului de patogenitate, cu unele excepții.


Multă vreme s-a lucrat, în laboratoarele de specialitate, la un vaccin antivariolic uman, dintr-o tulpină de virus variolic denumită Virus vaccina (de la latinescul vacca = vaca). Este vorba de o tulpină de laborator a cărei origine nu se mai cunoaște. S-a presupus de către unii specialiști că ar proveni dintr-o tulpină de virus al variolei vacilor (cowpox) și de către alții că ar proveni dintr-o tulpină de virus al variolei umane (smallpox). Cert este că, în urma foarte numeroaselor pasaje pe care le-a suferit în decursul timpului, această tulpină a dobândit însușiri ce o deosebesc de ambele tipuri de virus care s-a presupus că ar sta la originea ei. Virusul vaccinal (virus vaccina) este patogen pentru unele specii de animale, cum ar fi bovinele, care se pot infecta, în condiții normale, de la oameni vaccinați, obișnuit de la copii.


Toate virusurile variolice au o rezistență remarcabilă față de acțiunea agenților fizici și chimici; virusurile variolelor mamiferelor până la 20 minute la 56 grade Celsius, 5 minute la 80 grade și 5 minute la 100 grade. Temperaturile scăzute conservă virusurile variolice aflate în stare uscată, până la 2 ani prin refrigerare, peste 3 ani prin congelare și peste 4 ani prin liofilizare, dacă fiolele sunt menținute la frigider, fără a-și altera capacitatea imunogenă. Dacă sunt expuse acțiunii combinate a căldurii și luminii solare, virusule variolice liofilizate își reduc titrul infecțios în 11ore, cu cel puțin un logaritm. Toate dezinfectantele uzuale, cu excepția clorurii de var și a alcoolului, distrug virusurile variolice în câteva minute.


Cowpox virus


În prezent, variola bovinelor este o boală rar semnalată, dar cu implicații deosebite. În Marea Britanie, seroprevalența bolii nu depășește 1%. În trecut însă, se semnala o frecvență mult mai mare, dar nu este clar dacă în prezent, existența ei se datorează unor oportunități de contractare a bolii, de la persoane bolnave de variolă vaccinate sau dacă nu cumva este adesea confundată cu pseudovariola (nodulii mulgătorilor). În țara noastră a fost descris un focar de variolă la vaci cu o difuzibilitate deosebită, în care s-au îmbolnăvit 77 de vaci din 81, dintre care, 23 cu evoluție gravă. Boala s-a transmis și la două mulgătoare, dar nu și la tineretul bovin sau la alte specii din localitate.


Astăzi se admite că variola poate fi cauzată la bovine de:



  1. Virusul variolei vacilor (cowpox virus), care afectează în primul rând taurinele, dar și bubalinele.

  2. Virusul variolei bubalinelor (buffalopox virus), care afectează, în primul rând, bubalinele.

  3. Virusul vaccinal (poxvirus officinale), care se poate transmite de la persoanele recent vaccinate, în special copii, la bovine, iar de la acestea, din nou la oameni.

  4. Virusul variolei umane se crede că a putut trece, în anumite circumstanțe, de la oameni la bovine, existând chiar supoziția că virusul variolei vacilor nu ar fi altceva decât adaptarea virusului variolei umane la bovine. În sprijinul acestei supoziții vin și observațiile conform cărora reducerea semnalării variolei bovine a coincis în timp și spațiu sau a suscedat reducerii și, în cele din urmă, dispariției variolei umane.


Rezervorul de virus cel mai important în zilele noastre nu mai este reprezentat nici de bovine și nici de oameni, ci de unele animale sălbatice și de pisici, ultimele infectându-se, de regulă, prin consumul de rozătoare infectate. Există diferențe minore de ordin epidemiologic, simptomatologic sau al patogenezei în infecția variolică a taurinelor, în funcție de tipul infectant. Evoluază este întotdeauna sub formă sporadică sau de mici endemii, având caracter benign. Apare, de regulă, la vaci fiind transmisă de la un animal la altul, prin mâinile operatorilor din fermă.


O enzootie de variolă a vacilor durează în medie câteva luni, în funcție de mărimea efectivului, după care nu mai apare în grupul respectiv, timp de cel puțin câțiva ani, datorită imunității solide care se instalează consecutiv trecerii prin infecția variolică. La bovine, fiecare din stadiile de maculă, papulă, veziculă, pustulă, crustă și decrustizare este bine reprezentat și are o durată medie de 3 zile. Localizarea de predilecție a erupției este reprezentată de tegumentul mamar, în mod deosebit pe mameloane.


Pe locul maculelor de culoare roșietică, localizate în special pe mameloane, dar și pe pielea ugerului se formează papule de culoare deschisă, înconjurate de o zonă hiperemică. Veziculele, de formă rotundă sau ovală, au centrul ușor înfundat. După infectarea bacteriană a veziculelor, pustulele sunt sparte în timpul mulsului, care trebuie făcut pentru evitarea mamitelor prin retenție lactantă.


Aspectul clinic în cazul infecției experimentale cu virusul vaccinal este puțin diferit: zona centrală crustoasă, de culoare brună este înconjurată de o zonă cenușiu – albicioasă de microvezicule și, mai la exterior, de un inel hiperemic. În cazurile cu evoluție mai severă, produse de virusul variolei la bovine, leziunile se pot extinde pe fața internă a coapselor, perineu, vulvă și bot. La viței, leziunile pot să apară pe bot și față, iar la tauri pe scrot. Durata necesară unor leziuni pentru parcurgerea tuturor stadiilor, în cazurile obișnuite, necomplicate, este de 12-14 zile, iar durata bolii la un animal este de 20-25 zile. Diagnosticul diferențiat se face față de pseudovariola bovină, mamita bovină ulcerativă, stomatita veziculoasă și febra aftoasă.


Precizarea diagnosticului se poate face prin examen virusologic, izolând virusul variolic pe ouă embrionate sau pe culturi de celule. Alte metode de laborator utilizate în scop de diagnostic sunt: evidențierea incluziilor intracitoplasmatice oxifile în secțiuni de leziuni, evidențierea virusului în preparate examinate la microscopul electronic sau prin imunoflourescență, teste serologice de neutralizare pe culturi celulare s.a.


În efectivele infectate se iau măsuri pentru diminuarea pierderilor. Vacile bolnave trebuie mulse zilnic, cu precauție, pentru a evita retenția lactantă. Se schimbă frecvent așternutul și se urmărește respectarea riguroasă a igienei mulsului. Animalele bolnave se mulg la urmă și se tratează prin aplicarea locală de pomezi cu antibiotice sau sulfamide. Realizarea și utilizarea de produse imunobiologice nu se justifică economic.