Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Publicatia companiilor din agricultura si zootehnie

S-a infiintat CAP Bucovina

23 Octombrie 2014  Autor: infoferma

(Agerpres) Cooperativa Agricolă Bucovina a fost lansată oficial, miercuri, în cadrul Forumului Agricol, organizat la Direcția Agricolă Suceava. La forumul de la Suceava au fost invitați și doi reprezentanți ai Cooperativei Agricole CAVAC din Franța, ce reprezintă modelul după care se va ghida cooperativa fermierilor suceveni.


 


Cooperativa Agricolă Bucovina are 12 membri fondatori dintre marii cultivatori din județ, care lucrează aproximativ 6.000 de hectare de teren agricol. Planul este că noua cooperativă își propune să atragă cât mai mulți dintre fermierii din județ, inclusiv cei mai mici, pentru a putea achiziționa mai ușor și mai ieftin materie primă, dar și să fie competitivi la vânzarea produselor.


 


‘În asociație este binevenit oricine. Noi, momentan, am făcut un prim pas, trebuie să pornim de undeva. Luăm modelul din Franța, dacă la ei merge poate merge și la noi’, a declarat Gheorghe Chiriac, președintele Cooperativei Agricole Bucovina. El a spus că primul mare proiect pe care vrea să-l implementeze noua cooperativă, cu fonduri europene, este construirea unui siloz, care să fie în apropierea căii ferate, la Dărmănești.


 


Cu ocazia acestei întâlnirii s-a lansat și un parteneriat între cele cooperative, francezii de la CAVAC arătându-și disponibilitatea pentru o colaborare directă cu Cooperativa Agricolă Bucovina, inclusiv la achiziții de grâu și soia pentru animale.


 


Președintele CJ Suceava a spus că acesta este un pas important pentru fermierii suceveni care au reușit, după doi ani de tatonări, să se unească pentru a fi puternici și pe piața europeană.