Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Publicatia companiilor din agricultura si zootehnie

Afacere de succes: faguri de miere crescuti în borcan

13 Martie 2015  Autor: romulus cristea

După ce a lucrat o perioadă în domeniul bancar și apoi în SUA, un tânăr din Republica Moldova a demarat o afacere cu miere ecologică, în satul Mingir.


 


Mihai Bozianu crește albine de „când se știe” și povestește că a „lucrat și pe la Banca Națională a Moldovei, și în SUA”. Cu circa 300 de familii de albine, apicultorul se poate lăuda cu o stupină modernă în care este utilizată, susține el, o metodă inovatoare de producere a mierii, unică în Republica Moldova, potrivit Ziarului Național.


Tânărul se laudă cu o metodă inedită de producere a mierii, învățată din preumblările prin Mexic. Este vorba despre „creșterea” fagurilor cu miere direct în borcan, modalitate de producere a mierii pe care a testat-o pentru prima dată după ce a văzut-o la un apicultor din Mexic.


 „Albinele singure vin și formează fagurii cu miere direct în borcan, fără intervenția omului. Astfel, este obținut un produs diferit, iar prin sticlă poți observa orice pas pe care îl fac albinele pentru a-l crea”, susține Mihai Bozianu, citat de Agrobiznes.md.


Tânărul este unul dintre puținii apicultori din republica Moldova care produce și comercializează miere ecologică. Pentru ca produsul să fie curat ca lacrima, a procurat utilaj special din inox despre care Mihai spune că este absolut necesar în obținerea mierii bio. „Utilajul de extracție, firele pe care se depun fagurii sunt din inox, ceea ce face diferența în cazul mierii ecologice de cea convențională. De obicei, mierea ecologică poate fi vândută la un preț mai mare cu 30%”, explică apicultorul.


Apicultorul de la Mingir susține că cheltuielile pentru demararea unei astfel de afaceri țin în mare parte de procurarea familiilor de albine și a stupilor. Mihai Bozianu cumpără o parte din regine, iar pe altele le crește singur.


„Iată în februarie reginele depun ouăle, iar în mai ajungem să avem și o sută de mii de albine într-un stup. Prețul unui stup e peste două mii de lei moldovenești (aproximativ 102 euro, n.n.), iar un an prosper ar însemna ca albinuțele să ne aducă cel puțin trei tone de miere”, a relatat tânărul moldovean.