Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Publicatia companiilor din agricultura si zootehnie

Românii, sclavi pe plantatiile italiene

18 August 2015  Autor: infoferma

Cotidianul catolic Avvenire trage un semnal de alarmă cu privire la exploatarea imigranților în Puglia. Exploatarea a crescut, salariile au scăzut.


Pe câmpurile din Nardò (provincia Lecce) ziua de lucru începe înainte de ivirea zorilor,cu caporalul care formează echipele: între șase și zece persoane, în funcție de cerere. El este cel care decide cine va putea câștiga ceva și cine – poate pentru că a protestat – rămâne lefter. Apoi se pleacă pe câmpurile de lubeniță și roșii, înghesuiți la bordul unor autoturisme și microbuze.


Se începe devreme, în jurul orei 5, pentru a exploata orele mai puțin fierbinți ale zilei, dar deja la ora 10 dimineața căldura este intolerabilă, potrivit publicației gazetaromaneasca.com


 


În mod normal – în agricultură – sunt prevăzute pauze în orele cele mai calde. Însă pentru a optimiza timpii și costurile, muncitorii agricoli sunt obligați să lucreze în ritmuri epuizante și încondiții extrem de grele.


Apoi, pentru unii exploatarea este și mai mare. "Lucrătorii sunt deseori utilizați chiar și mai mult de doisprezece ore pe zi", denunță sindicatul Flai-Cgil. Echipe de muncitori agricoli care încep să lucreze la 5 dimineața și care, aproape întotdeauna, odată încheiată munca pe câmp, sunt mutate, la sfârșitul dimineții, să lucreze pe un alt câmp până după-amiaza târziu.


La cinci după-amiaza, în sfârșit, caporalul dă semnalul: după zece ore de muncă muncitorii își pot îndrepta spatele.


Plata pentru culegătorii de roșii este de patru euro pentru fiecare lădiță umplută. Cei mai bravi ajung la șapte lădițe, însă nu pot băga în buzunar cei 28 de euro care le revin. De fapt, din această sumă trebuie scăzută cota pentru caporal, prețul transportului, sandviciului și al sticlei cu apă. Când merge bine, lucrătorilor agricoli le rămân în buzunar circa douăzeci de euro. Doi pentru fiecare oră de muncă petrecută pe câmpuri.


Foarte probabil, aceasta se poate să fi fost "ziua tipică" a lui Mahomed, sudanezul de 47 de ani mort lunea trecută pe un câmp de roșii de lângă Nardò (Lecce). O zi identică cu cea a mii de lucrători proveniți din multe țări diferite (de la Sudan la România, de la India la Sudan) care sunt exploatați pe câmpurile din întreaga Italie pentru a culege acele roșii, acele lubenițe și căpșuni care ajung pe mesele noastre.


Potrivit estimărilor observatorului Placido Rizzotto al Flai-Cgil, sunt circa 400.000 de lucrători (din care 80% străini) care riscă să se confrunte cu fenomenul caporalatului. Lucrători în acord, subplătiți și exploatați. Costrânși să trăiască în case abandonate și dărăpănate, aproape întotdeauna fără curent, apă potabilă și servicii igienice.


Lucrătorii sunt cu precădere tineri care, înainte de a începe să lucreze pe câmpuri, se bucurau de o sănătate bună, denunță asociația Medu-Medici pentru drepturile omului în raportul "Terra Ingiusta" publicat în aprilie.


"Principalele patologii relevate, referitoare la sistemul osteo-muscular, digestiv și la aparatul respirator au rezultat în multe cazuri corelate condițiilor dure de muncă de pe câmpuri și situațiilor critice de precaritate socială, locativă și igienico-sanitară".


Și dacă vara reprezintă momentul în care exploatarea în muncă a imigranților emerge cu mai mare vizibilitate (și mediatică), cu marile concentrări de imigranți în locuri precum ghetoul din Rignano Garganico din provincia Foggia sau în fosta Falegnameria din Nardò fenomenul, în realitate, este prezent tot anul.


Pe teritoriile din Trani, Teggiano, Ragusa – denunță Caritas – prezența unor imigranți victime ale exploatării în muncă este înrădăcinată și stabilă. "Fără ca din acest motiv condițiile de muncă să fie mai bune", se citește în raportul 2015 al activității proiectului "Presidio".


În aceste zone, de fapt, sunt foarte răspândite culturile în sere: munca nu se întrerupe aproape niciodată și este necesară în mod constant forță de muncă.