Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Publicatia companiilor din agricultura si zootehnie

O companie din India investește 150 milioane dolari în sectorul avicol românesc

18 Noiembrie 2015  Autor: infoferma

Compania IBS Synergies, din India, vrea să investească 150 de milioane de dolari în domeniul avicol din România, pentru un proiect integrat dezvoltat de la zero, care va include printre altele un incubator, o unitate de procesare a furajelor și un abator.


 


Președintele companiei, A.S. Bindra, s-a aflat luni în România, și i-a prezentat proiectul secretarului de stat al Departamentului pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat, Alexandru Năstase.


"Compania își propune realizarea unui proiect de investiții integrat, ce presupune asigurarea întregului lanț tehnologic, inclusiv construirea unui incubator, a unei unități de procesare a furajelor și a unui abator, până la etapa finală de comercializare", se arată într-un comunicat al departamentului.


 


IBS Synergies este una dintre cele mai mari companii din India cu operațiuni de import-export și dezvoltare de proiecte, fiind parte a grupului IBS.


Operațiunile IBS includ comerțul global și soluții comerciale și tehnice. Astfel, IBS desfășoară activități de trading cu mărfuri și asigură aprovizionare cu echipamente industriale la nivel global, prin colaborare directă cu reprezentanți din diverse industrii.


IBS este și distribuitor unic al unui produs american, ecologic, numit Utility Flame, folosit ca sursă de încălzire și foc, aprobat de Statele Unite și diverse organizații militare.