Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Publicatia companiilor din agricultura si zootehnie

Ajutor din partea statului pentru producătorii viticoli

17 Martie 2016  Autor: david moraru

Producătorii viticoli care dețin și exploatează suprafețe de cel puțin 30 de hectare vor primi un ajutor direct din partea statului de 60% din valoarea investiției pentru înființarea de grupuri sau cooperative agricole. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat ieri, de Camera Deputaților, care este for decizional. Deputatul PNL Nini Săpunaru a declarat că aprobarea legii este o reparație istorică pentru producătorii viticoli:



Nini Săpunaru a declarat: “În România sunt 120 și ceva de mii de hectare de vie nobilă și aproape 70.000 de mici proprietari. Numai în județul Vrancea sunt 25.000 de hectare, dintre care 14.000 de hectare sunt stăpânite de 18.000 de proprietari, cu suprafețe între 0,5 și 5 hectare. Singura soluție de a-i aduna este de a-i convinge să intre pe structuri de asociație sau pe grupuri de producători și să încercăm o rezolvare a acestei probleme, o problemă socială, de altminteri, pentru că strugurii nu pot fi ținuți după recoltare mai mult de câteva ore, maxim 24 de ore, că nu mai faci vin după aceea din ei”.



Realizator: Ajutorul de stat, care nu poate fi mai mare de 1 milion de euro, va fi acordat producătorilor viticoli care nu au primit în ultimii trei ani finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Rurală pentru același tip de investiție.