Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Publicatia companiilor din agricultura si zootehnie

Climate Corporation achizitionează VitalFileds

21 Noiembrie 2016  Autor: infoferma

(Comunicat) Climate Corporation, o filială a companiei Monsanto, a anunțat astăzi achiziția firmei VitalFields, o companie europeană din Tallin, Estonia, care dezvoltă programe informatice pentru administrarea fermei. Echipa VitalFields se va alătura companiei Climate Corporation, consolidând, astfel, eforturile companiei lidere în industrie de a furniza tehnologii digitale fermierilor din lumea întreagă.


Inființată în 2011 și prezentă în șapte țări europene, VitalFields oferă fermierilor instrumente ușor de utilizat pentru a planifica, a administra și a analiza activitățile din câmpurile lor, inclusiv simplificarea urmăririi și raportării tuturor produselor agricole utilizate în fermă pentru a-i ajuta să fie în conformitate cu standardele de mediu ale Uniunii Europene.


“Viziunea noastră la Climate este aceea de a furniza o platformă agricolă digitală unică pentru a oferi fermierilor instrumentele necersare de a-și optimiza activitatea”, declară Mike Stern, CEO al Climate Corporation. “VitalFields a construit o afacere de succes, fiind prezentă în mai multe țări europene, și vom vedea în ce fel instrumentele lor digitale vor completa în viitor serviciile pe care noi le oferim prin platforma Climate Fieldview™. Această achiziție marchează primul pas al firmei Climate pe piața europeană și așteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună cu VitalFields pentru a dezvolta și cosolida instrumentele lor actuale astfel încât să sprijinim fermierii în a-și maximiza profitul de pe fiecare hectar.”


Produsele VitalFields vor continua să fie comercializate în Europa. Compania Climate intenționează să extindă baza de utilizatori a VitalFields pentru a sprijini fermierii europeni să descopere informațiile valoroase ale câmpului și să utilizeze datele din teren pentru a-și îmbunătății productivitatea.


“Impărtășim viziunea Climate Corporation de a oferi o platformă digitală conectată pentru fermierii din lumea întreagă,” spune Martin Rand, CEO și cofondator al VitalFields. “Așteptăm cu nerăbdare posibilitatea de a lărgi disponibilitatea instrumentelor pe care le-am dezvoltat pentru a ajuta cât mai mulți fermieri din Europa să-și mărească experiența referitoare la valoarea pe care instrumentele digitale o poate oferi în sensul creșterii eficienței și sustenabilității.”


Inainte de această achiziție, Monsanto Growth Ventures (MVG), divizia de capital a Monsanto Company, vedea ceva promițător în dezvoltarea acestei companii și a devenit unul dintre primii investitori în VitalFields, încorporând-o în portofoliul MGV, care cuprinde o gamă largă de companii independente ce activează în sectoare importante ale productivității agricole.


Susținută de cel mai puternic motor de informații științifice și de cea mai extinsă rețea de cercetare în câmp din domeniul agricol, platforma lideră în industrie Climate FieldView a companiei Climate Corporation oferă informații personalizate, care ajută fermierii să ia decizii bazate pe informații digitale, dându-le acestora siguranța maximizării productivității, îmbunătățirii eficienței și reducerii riscurilor. Lansată oficial în 2015, platforma Climate FieldView este acum utilizată pe mai mult de 38 milioane de hectare din Statele Unite ale Americii și Brazilia și mai mult de 100.000 de fermieri din S.U.A. folosesc deja instrumetele digitale ale companiei Climate. In mai puțin de doua sezoane agricole, Climate FieldView a devenit rapid cea mai conectată platformă din industrie și a continuat să se extindă în regiuni globale, incluzând extinderea recentă din Canada și Brazilia.


Termenii contractului nu au fost dezvăluiți. Echipa VitalFields va continua să activeze în Europa.


Pentru mai multe informații despre Climate Corporation și platforma Climate FieldView, vizitați www.climate.com.


###


Despre Climate Corporation


Climate Corporation, o filială a Monsanto Company, are ca scop sprijinirea fermierilor din lumea întreagă în a-și spori durabil productivitatea fermei prin utilizarea instrumentelor digitale. Platorma agricolă digitală integrată Climate FieldView™ oferă fermierilor o serie largă de instrumente digitale complet conectate și cuprinzătoare. Transpunând colectarea integrală a datelor de pe teren, modelarea agronomică avansată și monitorizarea condițiilor climatice locale în soluții software simple pentru mobil și internet, platforma Climate FieldView oferă fermierilor o ințelegere mai profundă a a domeniilor în care activează, astfel încât aceștia pot lua decizii fundamentate pentru a-și optimiza producțiile, a-și maximiza eficiența si a-și reduce riscurile din fermă. Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitați www.climate.com sau urmăriți compania pe Twitter @climatecorp.


Despre Monsanto


Monsanto și-a luat angajamentul de a aduce o gamă largă de soluții pentru a ajuta la hrănirea unei populații aflate în continuă creștere. Producem semințe de fructe, legume și alte culturi de câmp importante, cum ar fi porumb, soia, bumbac, care ajută fermierii să obțină recolte mai bune, utillizând mai eficient apa și alte resurse naturale importante. Lucrăm pentru a găsi soluții durabile pentru sănătatea solului, pentru a sprijini fermierii să utilizeze datele statistice pentru îmbunătățirea practicilor agricole și conserva resursele naturale, dar și pentru a oferi produse de protecție a culturilor care să minimizeze problemele produse de dăunători. Suntem parteneri cu fermieri, cercetători, organizații non-profit și universități pentru a aborda unele dintre cele mai mari provocări ale lumii. Pentru a afla mai multe despre Monsanto, despre angajamentul nostru și despre cei peste 20.000 de angajați, vă rugăm să vizitați: discover.monsanto.com, monsanto.com, www.monsanto.ro. Urmăriți activitatea noastră pe Twitter® la twitter.com/MonsantoCo, pe blogul companiei, Beyond the Rows®, la monsantoblog.com sau abonați-vă la News Release RSS Feed.


Despre VitalFields


WeatherMe OÜ, care activează ca și VitalFields, este o companie agricolă digitală, care oferă fermierilor sisteme digitale de administrare a fermei, astfel încât aceștia să își poată planifica, administra și analiza activitățile din câmpurile lor, inclusiv simplificarea urmăririi și raportării tuturor produselor agricole utilizate în fermă pentru a fi în conformitate cu standardele de mediu ale Uniunii Europene. Inființată în 2011 și având sediul la Tallin, în Estonia, VitalFields este prezentă în șapte țări europene: Austria, Estonia, Germania, Polonia, România, Elveția și Ucraina. Pentru mai multe informații, vizitați www.vitalfields.com.