Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Publicatia companiilor din agricultura si zootehnie

Clusterele, solutia performantei în pomicultură

19 Septembrie 2018  Autor: infoferma

(Comunicat USH Pro Business) În data de 14 septembrie 2018, USH Pro Business a moderat prin domnul prof. dr. Costin Lianu, prorector Relații Internaționale, evenimentul “Pomicultură Argeșeană în 2018 - de la tradițional la livezi intensive eficiente și asocieri profitabile”. La eveniment au participat domnul Conf. Univ. Dr. Constantin Dan Manu - președinte Consiliu Județean Argeș, domnul Adrian Boghiu -subprefect cât și reprezentanți ai Institutului de Cercetare Pomicolă Mărăcineni și reprezentanți AFIR.


În cadrul evenimentului domnul Costin Lianu a făcut o prezentare privind asocierea în agricultura cu accent pe dezvoltarea de clustere inovative, cu implicarea mediilor afaceri, a instituțiilor de cercetare, universităților și a autorităților locale, în scopul relansării acestui domeniu.


Remarcăm faptul că, conceptul de cluster a stârnit interesul audienței, astfel încât,  domnul Mihai Ungurenuș de la Livada Bunicului a pledat pentru lansarea unui cluster axat pe pomicultură.


“Județul Argeș este lider național în plantațiile pomicole și este locul unde încă există tradiții în domeniu. Totuși, atât în județ cât și în România în general, plantațiile pomicole stagnează în ciuda potențialului mare al plantațiilor fructifere. Acesta este și motivul pentru care, România asigură doar 8,2% din producția europeană de fructe față de 29,3% -Polonia și 33% -Spania. În ceea ce privește performanțele la export, România este modestă atât pe plan european cât și internațional, nefiind în topul primilor 10 exportatori europeni. Clusterele de export și cooperativele sunt soluția țărilor performante și trebuie să ne grabim să le urmăm.“ a afirmat domnul Costin Lianu.