Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Publicatia companiilor din agricultura si zootehnie

Productivitatea agriculturii în Uniunea Europeană

26 Septembrie 2018  Autor: ilie stoian

Pe măsura dezvoltării societății în ansamblul ei, analiza productivității agricole a dobândit un interes din ce în ce mai amre, acum fiind pur și simplu esențială în planificarea oricărei activități, in macro sau in mocro. Creșterea productivității a permis ca produsele alimentare să devină mai puțin limitate, și, prin urmare, mai ieftine, în secolul al XX-lea. Se pune însă întrebarea dacă se poate face acest lucru din nou, în secolul XXI, deoarece productivitatea este considerată o condiție prealabilă, pentru a face față provocării de a alimenta mai mult de nouă miliarde de persoane, până în 2050, obținând mai mult, cu mai puțin. Agricultura și mediul în care operează pot să difere substanțial între statele membre. Astfel, întrebarea cu privire la modul în care este agricultura productivă și cum pot reduce decalajul cei rămași în urmă și cei mereu în frunte, rămâne în continuare pertinentă. Pornind de la acest deziderat, Comisia Europeană a lansat un program ambițios,  ”Compete”, care urmărește să edifice o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, încă din anul 2020. În consecință, sectorul agricol este provocat să realizeze mai mult, cu mai puțin. Deși există o convingere generală că progresul tehnologiei va îmbunătăți eficiența resurselor, aceasta este o provocare pentru agricultură, deoarece lucrul cu organismele vii, în condiții externe, introduce variabilitatea și limitele creșterii.


Evoluția productivității muncii


Productivitatea agriculturii dn UE a crescut în timp, deși s-a constatat un ritm mai lent în ultimii ani. În timp ce rata de creștere a depășit 1% pe an, între 1995 și 2005, aceasta a încetinit până la aproximativ 0,8% între 2005 și 2015. Per total, productivitatea agricolă crescut cu 9%, în 2015, față de 2005. În 2014 și 2015, creșterea s-a accelerat, având în vedere condițiile favorabile ale culturilor care stimulează producția vegetală și animală. Atunci când se compară creșterea productivității cu indicatorii parțial productivi pe termen lung, devine clar că creșterea productivității muncii a contribuit cel mai mult la creșterea productivității agriculturii, în ansamblul ei.


Creșterea producției a fost realizată în contextul unei forțe de muncă în scădere. Din anul 2005, volumul producției agricole a crescut cu aproximativ 6%, dar acest număr este destul de volatil, având în vedere incertitudinile economice, agronomice și climatice, care caracterizează agricultura Uniunii Europene. Între 2005 și 2015, forța de muncă totală din agricultură a scăzut cu aproximativ 25%, până la aproximativ 9,6 milioane de echivalent normă întreagă, în conformitate cu restructurarea în direcția unor ferme mai mari, cu salariați mai puțini dar mult mai bine dezvoltate din punct de vedere tehnologic.


Munca a fost în mare măsură înlocuită de capital și, odată cu creșterea investițiilor de capital, și productivitatea pe unitatea de capital a crescut, la rândul ei. Cu toate acestea, productivitatea capitalului a arătat o tendință de scădere generală, înainte de criza financiară, indicând faptul că investițiile în mașini și clădiri au jucat un rol major, în realizarea creșterii producției și înlocuirea forței de muncă. Acest lucru este, de asemenea, vizibil din dezvoltarea capitalului, care a crescut după o rată medie de creștere de 4% pe an, înainte de criză.


În consecință, după criza financiară, creșterea productivității capitalului s-a redresat, evoluția ascendentă fiind legată în principal de această încetinire a creșterii investițiilor. Creșterea utilizării consumului intermediar a rămas în mare măsură în concordanță cu creșterea totală a producției, cu excepția anului de recoltă insuficientă, în timp ce creșterea productivității terenurilor s-a îmbunătățit, pe măsură ce producția a crescut, în timp ce suprafața agricolă utilizată a scăzut cu aproximativ 5%.


Productivitatea noilor veniți


Atât în ​​UE-15, cât și în UE-N13 (statele nou intrate în Uniunea Europeană, după 1990), productivitatea în agricultură a crescut, față de 2005. Într-un orizont de timp mai îndelungat, diferențele importante sunt totuși vizibile. Statele membre care au aderat la UE după 2004 au dat un impuls dezvoltării globale a productivității. Aceste țări continuă să înregistreze o tranziție și o restructurare mai puternică, în comparație cu statele membre ale UE-15. Creșterea investițiilor în tehnologie agricolă, logistică, cercetare și dezvoltare, servicii de însoțire și infrastructură, au contribuit la această creștere puternică.


Accesul la subvențiile PAC, din partea UE, a ajutat, fără îndoială. Însă, chiar după aderare și înainte de criză, creșterea PFP s-a contractat și în aceste 13 noi state nou intrate, ca urmare a unor dezechilibre majore ale culturilor, în principal în România, Bulgaria și Ungaria, când volumul total al producției agricole a scăzut considerabil, în 2007, pentru a reveni din nou în, și după 2008.


La analizarea ratelor anuale, înainte și după 2005, este remarcabil faptul că rata mare de creștere în UE-N13 este, de fapt, compensată de rata de creștere mai mică în UE-15. Deși ratele de creștere UE-N13 sunt relativ ridicate (peste 1,6% / an), ponderea UE-N13 în producția agricolă globală a UE este încă limitată. Creșterea productivității generale, în agricultura UE, rămâne, prin urmare, determinată, în principal, de evoluțiile din UE-15. Nu e de mirare, dacă privim din perspectivă istorică. Mai ales între 1995 și 2000, UE-15 a înregistrat câștiguri importante în productivitate, după care a început o perioadă de constanță sau, cel mult, de ușoară dezvoltare. Din punct de vedere al creșterii productivității, ocuparea de locuri de muncă este supusă unui transfer între statele membre mai noi și cele mai vechi.


Comparații


Metodologia actuală nu permite evaluarea diferențelor în nivelul de productivitate dintre diferitele state membre, deoarece abordarea frontalieră este mai adecvată fiecărui stat în parte. Indicele puternic de creștere din UE-N13 poate fi explicat prin creșterea eficienței, datorată unei distanțe mai mari de frontiera tehnologică la care se situează statele din occident. Cu cât un stat este mai aproape de frontieră, cu atât este mai dificil să își îmbunătățească în continuare indicele de productivitate. Un efect combinat al schimbărilor structurale, al ajutorului financiar prin PAC, al investițiilor și al adoptării de tehnologii, cu efect dovedit de către liderii de la front, explică faptul că are loc un proces de recuperare, din partea nou-intraților.


Indicatorii parțiali contribuie și ei la afișarea diferenței în nivelul de productivitate. În UE-15, producția de cereale a crescut constant, de la 5 t/ha, în 1993, la peste 6 t/ha în 2015, cu valori precum Belgia, ajungând la 9,6 t/ha. UE-N13 continuă să rămână în urmă și atinge doar puțin peste 4 tone/ha, deși în acest moment decalajul se diminuează, mai ales după 2005. Statele care au recuperat cel mai rapid din UE-N13, Letonia și Estonia, arată o creștere a randamentelor de peste 4% pe an, între 2005 și 2015.


În medie, UE-N13 înregistrează, de asemenea, o întârziere în ceea ce privește randamentul laptelui, cu o diferență de 2 tone pe vaca de lapte pe an, dar creșterea anuală depășește nivelul UE-15 (1,7%, față de 1,1% 2014). Estonia și Republica Cehă combină randamente ridicate (peste 7.700 kg/bovină), cu rate anuale de creștere ridicate (4% și 2,6%), în timp ce Letonia și Lituania au o creștere a randamentului de 3%, plecând de la o bază inferioară.


România, considerabil înapoiată


Greutatea carcasei porcului, un alt indicator al productivității parțiale, indică scăderea diferențelor absolute și o altă rată de creștere între UE-N13 și UE-15, cu o încetinire a creșterii în UE-15, în timp ce aceasta se accelerează în UE-N13 după o perioadă de stabilizare. Raportul de conversie a furajelor confirmă, de asemenea, diferența care există încă între statele membre noi și cele vechi, iar noile cheltuieli sunt considerabil mai mari pe kilogramul de carne de porc, în comparație cu cea veche, cu excepția Poloniei, țară importantă în producția porcilor. Nu au intrat în dezbaterea privind compoziția hranei pentru animale țări precum România, Croația și Slovacia, care au cheltuit chiar de trei ori media pe UE-28; cu atât mai importante sunt câștigurile de eficiență!


De asemenea, în ceea ce privește inputurile și mecanizarea, diferențele sunt încă uriașe, acestea din urmă demonstrându-se deja în timpul restructurării în curs de desfășurare, în direcția unor ferme mai intensive din punct de vedere tehnologic și mai mari, forța de muncă fiind înlocuită de capital. Între 2005 și 2015, forța de muncă totală a scăzut cu 33%, în timp ce utilizarea totală a capitalului (în volum), a crescut cu 10%.


Producția totală a crescut cu doar 5%, acest lucru explicând evoluția scăzută a productivității capitalului. În timp ce, în UE-15 (în special în nord), în medie, peste 80% din ferme posedă un tractor, acest lucru este departe de a fi cazul în UE-N13, Ungaria, Bulgaria și mai ales România, această țară rămânând considerabil în urmă.


România, la ”Așa nu”


O analiză aprofundată, în cadrul proiectului de cercetare ”Compete”, bazată pe datele FADN și urmând o abordare metafronică, privind producția de cereale, lapte și carne de porc în 24 de state membre ale UE, permite compararea nivelurilor de productivitate între statele membre și regiuni. În conformitate cu cele de mai sus, analiza metafronticii a arătat că, în ciuda unei perioade de aproape 10 ani de la aderare, diferențele de productivitate în sectorul agricol, precum și în interiorul țărilor, sunt substanțiale.


Pentru cereale, cele mai scăzuți indici de nivel al creșterii productivității au fost estimate pentru regiuni din Regatul Unit, sudul Franței, Germania de Est, nordul Cehiei, Austria de Vest, Slovacia Centrală și de Est, Letonia și majoritatea regiunilor din Bulgaria și România. Cele mai productive regiuni se găsesc în special în Spania, Italia, Germania și Danemarca.


În ceea ce privește laptele, indicele cel mai scăzut al nivelului de creștere al productivității a fost estimat pentru regiunile situate în special în noile state membre (Letonia, Slovacia, România și Bulgaria). Cele mai productive regiuni se regăsesc în Spania, Italia, Olanda și Danemarca. Pentru carnea de porc, cele mai productive regiuni se găsesc în Danemarca.


Dezvoltarea rurală


Un mediu favorabil este, de asemenea, esențial, pentru a determina creșterea productivității. Investițiile în infrastructura rurală, accesul la informații (de exemplu, internetul), prezența unui lanț de aprovizionare bine dezvoltat și grupuri de agricultori consolidate, toate au efecte secundare asupra fermei și, prin consecință, asupra productivității. În cadrul politicii de dezvoltare rurală 2007-2013 aceasta s-a realizat în principal prin Axa 1 (Competitivitatea agriculturii și silviculturii), Axa 3 (Calitatea vieții în zonele rurale) și Leader (Transversale).


Axa 1 a primit mai mult de 40% din totalul fondurilor FEADR în Belgia, Ungaria și Portugalia (44%), Spania, Lituania și Polonia (42%), țări cu o creștere semnificativă a PFRD, în timp ce Austria a reprezentat mai puțin de 15% 13%), Finlanda, Marea Britanie (12%) și Irlanda (10%), cele din urmă având o creștere relativ scăzută a productivității. Contribuția FEADR alocată Axei 3 a fost cea mai mare în Malta (33%), urmată de Bulgaria (30%) și Țările de Jos (30%). Alocarea acestei axe era de 10% sau mai mică în Franța (10%), Irlanda și Luxemburg (8%).


La rândul său, un lanț alimentar funcțional are efecte secundare asupra sectorului agricol. Cechura și colab. (2014) a efectuat o analiză comparativă între diferite țări ale UE, în patru industrii de prelucrare a alimentelor, pentru a măsura nivelul de productivitate al fiecărei țări, sectoare și companii. În Germania, Franța, Italia și Țările de Jos s-a găsit creștere în toate sectoarele. Productivitatea are o tendință pozitivă în majoritatea țărilor membre UE, numai Bulgaria fiind o excepție. Autorii au observat că unele țări cu niveluri medii sau scăzute ale productivității în industria prelucrătoare încearcă să recupereze decalajul, dar și țările cu o productivitate ridicată își îmbunătățesc performanțele. Există, de asemenea, diferențe mari în productivitate între sectoare și între companii din țări.


(Notă: La elaborarea acestui articol au fost folosite date cuprinse în raportul ”Productivity in EU agriculture-slowly but steadily growing”-European Commision 2018)