Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Publicatia companiilor din agricultura si zootehnie

11 decembrie, declarată de ONU drept Zi Internatională a Muntelui

12 Decembrie 2019  Autor: infoferma magazin

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a declarat data de 11 decembrie ”Ziua internațională a muntelui”, sărbătorită începând cu anul 2003, cu scopul de a construi alianțe/parteneriate care să aducă schimbări pozitive pentru populațiile și mediile montane, conștientizând importanța munților pentru viață.


”Ziua internațională a muntelui” este sărbătorită în România prin două evenimente importante pentru zona montană: Conferința cu tema „Zona Montană - Principalul furnizor de produse de calitate” - care s-a desfășurat în data de 10 decembrie 2019, la Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Montanologie ICDM Cristian, județul Sibiu. Conferința a fost organizată de ICDM Cristian - Sibiu, Agenția Națională a Zonei Montane, Academia de Științe Agricole și Silvice “Gheorghe Ionescu – Șișești” și Ministerul Agriculturii Și Dezvoltării Rurale.


Tema “Zilei Internaționale a Muntelui” pentru anul 2019 este „Munții contează pentru tineri”. Astfel, în data de 14 decembrie 2019, la sediul Centrului de Economie Montană - CEMONT al Institutului Național de Cercetări Economice "Costin C. Kirițescu" - Academia Română, din Vatra Dornei, județul Suceava, va avea loc cea de-a 16-a Conferință națională, științifică și informală a Forumului Montan din România în colaborare cu ANZM/MADR, CEMONT/INCE/Academia Română, Filiala FMR – Bistrița Năsăud, Asociația Națională pentru Dezvoltare Rurală - Montană „Romontana”, Primăria mun. Vatra Dornei și Filialele FMR Alba, Bacău, Cluj, Dâmbovița, Hunedoara, Neamț, Sibiu și Vâlcea.


Situația este alarmantă la această dată în țara noastră, cauzată de exodul masiv a tinerelor generații de agricultori montani spre orașe sau în străinătate, fapt ce a dus la un abandon agricol definitiv. Îmbătrânirea accentuată a actualilor deținători de gospodării și apariția pericolului grav și iminent de deșertificare umană a munților României și de dispariția celui mai important segment de populație montană, va duce la pierderea unor producători agricoli cu experiență tradițională.


Pe măsură ce vulnerabilitatea populațiilor montane crește, migrația crește atât în străinătate, cât și în centrele urbane. Migrația tinerilor din zonele montane va avea ca rezultat o pierdere inestimabilă în ceea ce privește furnizarea de servicii ecosistemice și conservarea culturii și biodiversității.


Acoperind aproximativ 22% din suprafața Pământului, munții joacă un rol important în direcția creșterii economice sustenabile. Nu doar că furnizează mijloace de subzistență și asigură un trai decent pentru 915 milioane de oameni care trăiesc în munții din întreaga lume, reprezentând 13% din populația globală, dar alte câteva milioane de oameni beneficiază de pe urma acestei bogății naturale.


Europa este acoperită în proporție de 40% de munți, locuiți de 20% din totalul populației acestui vechi continent, în timp ce România are aproximativ 38% zonă montană. Zonele montane sunt în general rurale și se caracterizează prin limitări naturale ale productivității agricole, care conduc la producții agricole reduse, cauzate de condiții climatice și biofizice nefavorabile desfășurării în condiții optime a activităților agricole.

 

Meat Milk TV
Ultimele anunturi

AHK
testo