Acest site foloseste cookies.
Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Vezi mai multe detalii
close
Publicatia companiilor din agricultura si zootehnie

Creșterea biodisponibilitătii substantelor nutritive

10 Martie 2014  Autor: infoferma

Ilie Stoian:


Îmbunătățirea furajării animalelor este esențială pentru obținerea unei producții sporite de carne. O posibilitate deloc de neglijat este aceea de a utiliza cele mai noi soluții. Propunerea pe care o prezentăm în ediția de față vine din partea cercetătorilor români care, în lucrarea ”Cercetări privind creșterea biodisponibilității substanțelor nutritive din nutrețuri combinate cu structuri diferite în hrana tineretului suin”, analizează modul de furajare a animalelor, cu scopul îmbunătățirii calității nutriției. Lucrarea a fost realizată de Dr. Ing. Mihaela Hăbeanu, sub coordonarea Prof. Univ. Dr. Ioan Stoica.


 


Prima problemă, prețul ridicat al șrotului


 


Una din problemele cu care ne confruntăm astăzi o reprezintă faptul că asistăm la o epuizare îngrijorătoare a unor resurse care pot fi folosite în alimentația animalelor (de exemplu, șrotul de soia în cea mai mare parte este importat și, ca atare, are un preț ridicat) iar, pentru o serie de resurse cum ar fi făinurile animale există restricții în ceea ce privește utilizarea acestora. Ca soluții alternative putem folosi o serie de resurse vegetale disponibile local (mazărea, șrotul de rapiță și floarea soarelui, făina de orez) care au un preț mai mic și caracteristici nutriționale valoroase comparabile cu ale acestora din urmă.


 


Utilizarea acestora în rețetele pentru purcei are drept consecință reducerea deficitului de proteină și, frecvent reducerea costului cu materiile prime furajere. De exemplu, mazărea este cu 50% mai ieftină decât șrotul de soia, șrotul de floarea soarelui cu 48% iar făina de orez cu 81,43%. Conținutul în proteină al șrotului de soia este 45%, ceea ce înseamnă că 1 kg șrot soia poate fi substituit de aproximativ 2 kg mazăre, sau 1,3 kg șrot de floarea soarelui sau de 3 kg făină de orez.


 


Marele dezavantaj al acestor resurse îl reprezintă faptul că au un conținut proteic mai redus și un potențial productiv limitat de existența factorilor antinutriționali. Astfel, valoarea nutrițională a ingredientelor furajere la porci poate fi limitată de prezența factorilor antinutriționali, conținutul de fibră, dar și de faptul că o anumită cantitate de proteină și amidon trec sub formă nedegradată de nivelul intestinului subțire. S-a dovedit, de asemenea, că existența acidului fitic poate reduce digestibilitatea proteinei, prin formarea complexului indigestibil fitați - proteine.


 


Hidroliza și mărirea profitabilității


 


Proteinele vegetale din soia și din alte leguminoase conțin cantități mari de oligozaharide. La animalele adulte ele pot fi fermentate în intestinul gros, alături de


microflora intestinală dar, aproximativ 50% din valoarea lor energetică este pierdută. Hidroliza acestor oligozaharide poate rezolva două probleme și anume, una referitoare la întreținerea animalelor și cealaltă la economicitatea producției. Conținutul mazărei în proteină este intermediar între cereale și soia, respectiv 255 g PB /kg SU ( Burlacu și col. 2002). Digestibilitatea proteinei variază între 81-84% la suine.


 


Conținutul în aminoacizi este considerat remarcabil. Conținutul în lizină este ridicat dar, aminoacizii cu sulf, precum și treonina și triptofanul sunt prezenți în cantități reduse. Asociată cu porumbul impune suplimentarea cu aminoacizi de sinteză. Conținutul în fibră variază între 19-22% și, cantitatea de tanini este destul de ridicată. Aceștia din urmă sunt responsabili descăderea performanțelor. Energia metabolizabilă reală variază între 11,6 până la 13,3 Mj/kg sau 2770 până la 3177 calorii /g (raportat în Canadian Journal of Animal Science).


 


În ceea ce privește șrotul de rapiță, disponibil în țările Uniunii Europene, putem


spune că acesta are o calitate nutrițională bună, chiar dacă este încă privit cu suspiciune de către producătorii de nutreț combinat. Tocmai din acest motiv, la ora actuală, se continuă eforturile de obținere a unor varietăți cu conținut redus de glucozinolați. La al 11-lea Congres al șrotului de rapiță din Copenhaga (iulie, 2003), a fost stabilită ca țintă ameliorarea șrotului de rapiță, ceea ce presupune, reducerea în viitor al conținutului în glucozinolați la un nivel maxim cuprins între 15-18 µmoli/g (Frauen, 2003 citat de Royer E. și col., 2004). Actualmente, varietățile de șrot de rapiță permit o modificare a limitelor de încorporare ca urmare a reducerii conținutului în factori antinutriționali, dar palatabilitatea este redusă.


 


Asociați mazărea cu șroturile de mazăre și soia


 


În pofida faptului că valoarea nutrițională a mazărei și șrotului de rapiță este mai redusă comparativ cu a șrotului de soia, asocierea acestor resurse proteice vegetale este recomandată pentru recepturi de nutreț combinat utilizate în hrana tineretului porcin și a porcilor în creștere-îngrășare. Acest fapt, se datorează complementarității mai bune între aceste surse în vederea echilibrării în aminoacizi, în special metionina, (Albar et al., 2001 citat de Royer E. și col, 2004), chiar dacă digestibilitatea aminoacizilor este mai redusă. Astfel, această combinație poate fi benefică pentru complementaritatea profilului aminoacizilor, mai ales pe fondul unui nivel redus al proteinei.


 


Șrotul de floarea soarelui reprezintă pentru țara noastră o a doua resursă vegetală proteică, ce poate fi folosită în completarea necesarului proteic în rețetele pentru porci. Aceasta se datorează condițiilor climatice prielnice pentru cultura de floarea soarelui care în prezent ocupă o suprafață de 1174 ha. se caracterizează printr-un conținut în proteină brută de 30- 40% în funcție de tratamentul aplicat semințelor înainte de procesare. Astfel, dacă înainte de extracția uleiului semințele se supun unui proces de decorticare totală conținutul șrotului rezultat după extragerea uleiului poate atinge valoarea de 40%. Când decorticarea semințelor se face parțial șrotul rezultat are o proteină brută în jur de 30%.


 


Tehnologia de extragere a uleiului determină și conținutul în celuloză al produsului rezultat care poate fi de 13% în cazul decorticării totale a semințelor, 20% în cazuldecorticării parțiale și chiar 24% când nu are loc decorticarea semințelor. Conținutul ridicat de celuloză al șrotului de floarea soarelui limitează utilizarea acestuia în nutrețurile combinate destinate mai ales, animalelor tinere. Proteina din șrotul de floarea soarelui are un conținut mai scăzut de lizină față de șrotul de soia dar un conținut mai mare de aminoacizi cu sulf. Conținutul ridicat de acizi grași nesaturați din uleiul de floarea soarelui conduce la obținerea unei consistențe scăzute a grăsimii de porc.


 


Șrotul de floarea soarelui și făina de orez


 


Șrotul de floarea soarelui are un conținut ridicat în minerale mai ales, în calciu și fosfor comparativ cu alte șroturi. Aceste caracteristici nutriționale recomandă floarea soarelui ca o sursă proteică ce poate complementa șrotul de soia și mazărea în structura recepturilor de nutreț combinat pentru suine.


 


Făina de orez constituie o materie primă valoroasă, datorită conținutului bogat în vitamina B, grăsime și proteină, iar conținutul în aminoacizi este mai bine reprezentat comparativ cu cel din alte surse furajere. Dezavantajul major al făinii de orez îl reprezintă conținutul mare în acid fitic, care este considerat un factor antinutritiv ce există în toate ingredientele din hrană, având ca efect reducerea eficienței nutritive.


 


Ca urmare a interacțiunii între nutrienți se formează compuși insolubili, adesea un complex de ioni metalici cu componenți alimentari endogeni. Așa cum s-a menționat într-un capitol anterior aceste interacțiuni nu pot fi ignorate. La tineretul porcin, biodisponibilitatea fosforului din sursele proteice vegetale variază între 45-50% în cereale și 18-39% la șrotul de soia (NRC, 1998). Diferențele în ceea ce privește biodisponibilitatea fosforului din cereale, rezultă din cantitățile diferite de fosfor sub formă de acid fitic și fitaze pe care le conțin cerealele. În vederea disponibilizării într-o pondere mai ridicată a fosforului din ingredientele furajere, se poate utiliza fitaza microbiană care acționează un catalizator, contribuind la desfacerea legăturilor chimice cu efecte implicite asupra biodisponibilității substanțelor nutritive.