151
Directia Generala Antifrauda Fiscala DGAF a identificat o retea de 11 firme care a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 4,5 milioane lei, prin ne-plata la bugetul de stat a TVA si impozitului pe profit. In noiembrie 2015, DGAF a sesizat procurorii DIICOT care, in data de 19.05.2016, au efectuat 40 de perchezitii domiciliare si la sediile unor societati comerciale de pe raza municipiului Bucuresti, judetelor Constanta, Braila, Ilfov, Calarasi si Giurgiu, precum si la sediul unei institutii din Constanta, potrivit Hotnews.ro Pentru sustragerea de la plata obligatiilor fiscale datorate in urma comertului cu cereale, reprezentantii firmelor investigate au organizat un circuit complex in care trei firme justificau cantitatile de cereale detinute prin inregistrarea in contabilitate a facturilor fictive provenite de la alte opt firme furnizoare, tip fantoma, fiind inregistrate cheltuieli nereale in scopul diminuarii bazei impozabile si obligatiilor fiscale datorate bugetului de stat. Au fost inregistrate achizitii si livrari fictive de cereale si plante tehnice, in scopul crearii unei proveniente aparent licite. Contravaloarea operatiunilor fictive era virata in conturile firmelor fantoma, iar sumele erau apoi retrase in numerar de la ATM in aceeasi zi - in total, in perioada ianuarie 2010-2011, au fost retrasi peste 3,88 milioane euro 17.488.381 lei in numerar.