238
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Raportul de selecție intermediar etapa lunară 1, sesiunea 01/ 2020 pentru submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” componenta infrastructură de irigații din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Valoarea fondurilor alocate proiectelor selectate pentru finanțare în această etapă se ridică la 30 de milioane de euro.
În perioada aferentă acestei etape lunare, 1 – 30 iulie 2020, au fost depuse on-line, pe www.afir.info, 95 de proiecte de investiții în infrastructura secundară de irigații, cu punctajul mai mare sau egal decât pragul de calitate lunar stabilit la 70 de puncte.
Dintre acestea, prin acest raport intermediar 30 proiecte au fost selectate pentru finanțare, beneficiarii eligibili, respectiv Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI)[1], urmând să primească fonduri nerambursabile de aproape 30 de milioane de euro. Un nou raport pentru selecția restului de proiecte se află în faza procedurală avansată.
Până în prezent, de la lansarea PNDR 2020, pentru modernizarea și adaptarea infrastructurii de irigații au fost depuse 632 de cereri de finanțare conforme, prin care s-au solicitat peste 624 de milioane de euro. În urma evaluării și selecției cererilor de finanțare depuse la AFIR, au fost încheiate 462 de contracte în valoare de 398,6 milioane de euro, iar AFIR a plătit deja beneficiarilor proiectelor de reabilitare a sistemului de irigații peste 222 de milioane de euro.
Fondurile europene acordate prin sM 4.3 – irigații sunt 100% nerambursabile, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 1 milion de euro. Prin proiect, beneficiarul poate realiza cheltuieli eligibile și poate achiziționa echipamente de irigat (în limita a maximum 30% din valoarea eligibilă a proiectului, din care s-a scăzut valoarea aferentă respectivelor echipamente de irigat).
Cheltuielile eligibile pentru sprijinul PNDR sunt modernizarea infrastructurii secundare de irigații, a clădirilor aferente stațiilor de pompare de punere sub presiune și/ sau racordarea la utilități, sisteme de contorizare a apei, inclusiv construcția sau modernizarea bazinelor de colectare și stocare a apei de irigat.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE
Un exemplu de proiect selectat pentru finanțare este cel depus de Organizația Utilizatorilor de Apă pentru Irigații Mărculești SPPA (OUAI Mărculești), din județul Călărași pentru reabilitarea infrastructurii de irigații. Suprafața propusă pentru irigare prin proiect este de 2.908 hectare. Din valoarea totală a proiectului de 1,42 milioane de euro, valoarea eligibilă și finanțată reprezintă 1 milion de euro.
Conform Cererii de finanțare depuse la AFIR, beneficiarul finanțării PNDR va reabilita stația de punere sub presiune (SPPA) din punct de vedere arhitectural și structural – tencuieli, tâmplărie, acoperiș etc., va înlocui trei pompe (din șapte existente), va reface instalațiile hidromecanice, va înlocui echipamentele electrice și de automatizare și va monta un debitmetru.
De asemenea, beneficiarul va reabilita căminul de vane din zona stației de punere sub presiune și din zona lizierei (capace acces, vane), va reface capacele de acces în căminul de ramificație, va monta hidranți. Tot prin proiect, beneficiarul a propus achiziționarea unui pivot remorcabil (echipament pentru irigat) cu lungimea de 400 m.
Un alt exemplu de proiect selectat pentru finanțare este cel depus de OUAI GHEORGHE LAZAR, din județul Ialomița, care are ca obiectiv modernizarea unor Stații de Pompare de Punere sub Presiune (SPP). Procesul este structurat pe patru componente: echipamente și instalații hidromecanice, echipamente si instalații electrice și automatizări, construcții și conducte.
În ceea ce privește construcțiile, de exemplu, se vor realiza lucrări de reparații ale platformei stației, ale clădirii aferente SPP, lucrări de reparații hidroizolație la acoperiș.
Reducerile procentuale de consum de apă în urma implementării proiectului în anul 1 vor fi de 22,66%. Suprafața netă deservită de proiect este de 2.054 hectare. Valoarea totală a proiectului este de 1,18 milioane euro, valoarea eligibilă, de 1 milion de euro fiind acoperită integral de finanțarea acordată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
[1] Beneficiarii eligibili pentru finanțarea acordată prin sM 4.3-irigații sunt OUAI sau Federațiile Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (FOUAI), acestea fiind constituite din proprietari sau utilizatori de terenuri agricole, conform legislaţiei în vigoare. OUAI/ FOUAI au putut depune cereri de finanțare numai în măsura în care erau deținători de infrastructură secundară de irigații preluată prin protocol sau proces verbal de predare-primire ori alte documente (acest tip de infrastructură este definită conform Legii nr. 138/ 2004 a îmbunătățirilor funciare, cu modificările și completările ulterioare).