Repere

240

33 de milioane de euro, fonduri europene, plătite către beneficiarii PNDR

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR) au primit în conturi, în perioada 8 – 14 aprilie 2022, o nouă tranșă de bani, în valoare totală de peste 33 milioane de euro (33.349.271 euro).

Plățile au fost efectuate pentru a deconta investițiile realizate în mediul rural, prin intermediul PNDR, dar și pentru angajamentele aferente măsurilor de mediu și climă.

Astfel, pentru fermierii, procesatorii, antreprenorii și autoritățile locale care implementează proiecte finanțate prin PNDR, AFIR a efectuat plăți de aproximativ 30  milioane de euro (29.870.647 euro), sumă provenită atât din FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, cât și din EURI – Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (pentru submăsurile forfetare 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” și 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”).

De asemenea, AFIR a transferat fonduri de aproximativ 3,5 milioane de euro (3.478.623 euro) pentru efectuarea plăților compensatorii către fermierii care au accesat măsurile privind agromediu și climă, agricultură ecologică, silvomediu și constrângeri naturale, implementate de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Fondurile publice nerambursabile, gestionate de AFIR, sunt plătite ca urmare a cererilor de plată depuse de către beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală, în conformitate cu contractele de finanțare încheiate, după ce au fost verificate și autorizate la plată de către experții AFIR.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2