Tehnologii

492

A fost publicat Ghidul pentru producția de biogaz pe bază de gunoi de grajd

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Investiția esterealizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C3-Managementul deșeurilor și vizează dezvoltarea infrastructurii pentru managementul gunoiului de grajd și al altor deșeuri agricole compostabile.

Obiectivul acestei investiții este gestionarea sustenabilă a biodeșeurilor agricole, în special a celor provenite din activitățile zootehnice, prin creșterea gradului de valorificare a acestora în vederea reducerii poluării cu nitrați și dezvoltarea infrastructurii pentru managementul gunoiului de grajd și al altor deșeuri agricole compostabile.

„Iată că vom avea în România soluții performante pentru producerea energiei din surse regenerabile, cum este biogazul pe bază de gunoi de grajd. Această investiție reprezintă un sprijin important pentru fermele mari sau cooperativele agricole, care vor putea înființa astfel de sisteme care să-i ajute la reducerea facturilor la energie prin reciclarea gunoiului de grajd. Totodată, rezolvăm problema gunoiului de grajd, care altfel ajunge pe câmpuri, dar și  problema emisiilor de metan”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.

Alocarea financiară totală prin Planul Național de Redresare și Reziliență este de  20.77 milioane euro, echivalentul a 102.68 milioane lei. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 3.74 milioane euro, echivalentul a 18.48 milioane lei, fără TVA. Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 90% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA, restul de minimum 10% din valoarea cheltuielilor eligibile reprezentând contribuție proprie a beneficiarului.

Finanțarea va fi utilizată pentru realizarea a cel puțin 5 sisteme de biogaz pentru comunități cu ferme foarte mari (cu capacități electrice de cel puțin 300 KWh și capacități de încălzire de cel puțin 300 KWh până la maximum 1 MWh electric și 1MWh termici.

Tipurile de solicitanți care pot depune cereri de finanțare sunt: fermele mari, cooperativele agricole, parteneriatele între acestea, parteneriatele între ferme/cooperative agricole și UAT, parteneriatele între ferme (indiferent de dimensiune) și întreprinderi (altele decât ferme) sau parteneriatele între ferme/cooperative agricole/UAT-uri și întreprinderi.

Decontarea cheltuielilor pentru înființarea sistemelor de biogaz vizează: lucrări privind amenajarea terenului și asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții, în interiorul amplasamentului; lucrări privind organizarea de șantier; investiția de bază, constând in construcții și instalații, dotări, utilaje, echipamente tehnologice și funcționale (vehiculele/utilajele achiziționate în cadrul acestei măsuri vor fi echipate cu cea mai bună tehnologie disponibilă, din punct de vedere al respectării mediului); probe tehnologice și teste; cheltuieli de supervizare; cheltuieli cu brevete, licențe si patente.

De asemenea, vor fi decontate cheltuielile privind informarea și publicitatea, curespectarea prevederilor manualului de identitate vizuală (MIV) al PNRR. Ghidul de finanțare este disponibil aici. Direcția Comunicare (Foto: Freepik) 

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2