Cultura Plantelor

300

A fost publicat Ghidul submăsurii 4.1 Investiții în exploatații agricole, componenta 4.1.1

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală Dezvoltare Rurală, în calitate de Autoritate de Management pentru PNDR, a publicat în consultare publică, pentru o perioadă de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site, Ghidul solicitantului pentru submăsura 4.1 Investiții în exploatații agricole, componenta 4.1.1, din cadrul PNDR 2020.

Sesiunea care urmează a fi lansată în perioada următoare este dedicată Cererilor de finanțare depuse de fermieri și formele asociative ale acestora pentru sectorul vegetal.

Sprijinul acordat prin acest pachet al componentei submăsurii va contribui la îmbunătățirea performanțelor exploatațiilor agricole prin creșterea competitivității activității agricole, a diversificării activităților  agricole și a creșterii calității produselor obținute, la restructurarea exploatațiilor de dimensiuni mici și medii și transformarea acestora în exploatații comerciale, precum și la încurajarea dezvoltării formelor asociative.

Precizăm că, în cadrul acestei sesiuni, vor beneficia de alocare distinctă proiectele încadrate ca achiziții de utilaje agricole pentru cultura sfeclei de zahăr.

Ghidul poate fi consultat atât pe pagina oficială de internet a MADR, www.madr.ro, Dezvoltare Rurală, cât și pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, www.afir.ro.

Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații privind documentele supuse dezbaterii pe adresa de e-mail [email protected]. (Foto: Dreamstime) 

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2