Repere

189

A fost sărbătorită Ziua Internațională a Muntelui – 2020

autor

infoFERMA.ro

distribuie

MADR informeaza ca Adunarea Generală a Națiunilor Unite a declarat data de 11 decembrie, ”Ziua internațională a muntelui”. Aceasta a fost sărbătorită, pe Glob, începând cu anul 2003, cu scopul de a conștientiza importanța munților pentru viață, pentru a evidenția oportunitățile și constrângerile în dezvoltarea zonelor montane și pentru a stimula construirea de alianțe care să aducă schimbări benefice populațiilor și mediilor montane din întreaga lume.

Agenția Națională a Zonei Montane – punct focal pentru România al Parteneriatului Montan Internațional/ ONU – FAO, împreună cu Centrul de Economie Montană al Academiei Române – CEMONT, Forumul Montan din România și Asociația Națională pentru Dezvoltare Rurală Montană „Romontana” au organizat în ziua de 11 decembrie 2020 un Seminar științific și de informare, având ca temă ”Biodiversitatea montană - patrimoniu inestimabil al zonei montane.  Amenințări, vulnerabilități și perspective în contextul schimbărilor climatice, fenomenelor extreme și globalizării”. 

Acest eveniment s-a desfășurat în consens cu tema generală, stabilită pentru acest an, de către Parteneriatul montan: „Biodiversitatea montană”.

Alături de specialiștii instituțiilor organizatoare, au participat reprezentanți ai autorităților publice locale, factori de decizie, producători, antreprenori din zona de munte.

Acoperind aproximativ 22% din suprafața Pământului, munții joacă un rol important în direcția creșterii economice sustenabile. Nu doar că furnizează mijloace de subzistență și asigură un trai decent pentru 915 milioane de oameni care trăiesc în munții din întreaga lume, reprezentând 13% din populația globală, dar alte câteva milioane de oameni beneficiază de pe urma acestei bogății naturale.

Europa este acoperită în proporție de 40% de munți, locuiți de 20% din totalul populației acestui vechi continent, în timp ce România are aproximativ 38% zonă montană. Zonele montane sunt în general rurale și se caracterizează prin limitări naturale ale productivității agricole, care conduc la producții agricole reduse, cauzate de condiții climatice și biofizice nefavorabile desfășurării în condiții optime a activităților agricole.

Munții sunt un rezervor important de apă, energie și diversitate biologică. În plus, acestea conțin resurse esențiale, precum minerale, produse forestiere și agricole și servicii recreative. Reprezentând ecosisteme majore din cadrul ecologiei complexe a planetei noastre, mediile montane sunt esențiale pentru supraviețuirea ecosistemului global.

Mediile montane sunt expuse la eroziunea accelerată a solului, alunecări de teren, precum și la pierderea accelerată a habitatului și a diversității genetice. Sărăcia este foarte răspândită în rândul locuitorilor zonelor montane, cunoștințele despre populațiile indigene riscă să fie pierdute, iar mare parte a regiunilor muntoase ale lumii sunt supuse degradării mediului. Astfel, se impune o mai mare atenție pentru gestionarea adecvată a resurselor montane și dezvoltarea socio-economică acestor areale, la nivel global.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2