Repere

191

Adrian Oros: Fermierii afectați de secetă vor fi despăgubiți

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Ieri, la sediul MADR, domnul Adrian Oros, a susținut o video-conferință de presă, preluată de postul de televiziune B1, în care, printre altele, a declarat, cu referire la Programul de relansare economică anunțat de Premierul Orban și Președintele Klaus Iohannis:

„În acest program de relansare, agriculrura este foarte importantă și trebuie să fie o prioritate pentru economia românească.

Văzând ultimele evenimente din ultimele luni, legate de secetă, legate de aceste fenomene meteorologice extreme, care au afectat într-un mod foarte grav producțiile fermierilor, am decis să investim, din acei bani pentru creșterea rezilienței României, sume consistente și pentru a reface toată infrastructura de irigații, de desecare-drenaj, dar și lucrările de prevenire a eroziounii solului, lucrări care, în ultimii 30 de ani, trebuie să recunoaștem și o spun fermierii, și o spun specialiștii, nu au prea fost făcute.

Dimpotrivă, sunt foarte degradate și, de aceea, suntem o agricultură meteo dependentă. Dacă este vreme bună, avem producții bune pentru că fermierii știu să își facă treaba. În schimb, dacă vremea nu ne ajută, avem mari probleme, cum este și anul acesta”

Din păcate, am avut și încă mai avem o secetă pedologică puternică așa, cum n-a mai fost în ultimii 50 de ani. Din cele 2,9 milioane de hectare, care au fost însămânțate în toamna anului trecut, am ajuns la o suprafață de 1,2 milioane de hectare care este afectată, în mare parte cu grâu, secară, triticale, orzoaică și rapiță.

Așa cum am promis, o să despăgubim fermierii care au fost afectați de secetă. Asta se va întâmpla la finele lunii august, începutul lunii septembrie.

Fiind ajutor de stat, trebuie să îl notificăm la Comisie. Așteptăm acordul Comisiei, dar cu siguranță acest acord va veni.

Dacă la grâu discutăm de 925 de lei pe hectar, la triticale 805, la rapiță 1.002 lei. Sumele diferă, dar undeva în jurul a 200 de euro pe hectar o să fie cuantumul acestor despăgubiri”, a menționat domnul Adrian Oros.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2