Cultura Plantelor

275

AFIR a publicat Ghidul solicitantului pentru Submasura 4.2a- Sector pomicol

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat, pe pagina oficială de internet www.afir.info, Ghidul solicitantului pentru obținerea sprijinului financiar prin submăsura 4.2a din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Submăsura finanțează investiții în procesarea sau marketingul produselor din sectorul pomicol.

Sesiunea pentru primirea cererilor de finanțare se va desfășura în intervalul 14 octombrie 2021, ora 9.00 – 14 ianuarie 2022, ora 16.00. Suma totală disponibilă pentru investiții în cadrul acestei sesiuni este de 20,4 milioane euro.

Solicitanții eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 4.2a sunt întreprinderile - întreprinderile mari, microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii, și cooperativele, grupurile și organizațiile de producători care realizează investiții corporale şi necorporale pentru procesarea şi marketingul produselor din sectorul pomicol cuprinse în Anexa I la Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), cu excepția produselor pescărești.

Sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru întreprinderi micro, mici și mijlocii și de 40% pentru întreprinderi mari și forme asociative. Intensitatea sprijinului nerambursabil se va putea majora cu 20 de puncte procentuale în cazul investițiilor colective.

Valoarea fondurilor europene care pot fi obținute variază în funcție de tipul de beneficiar și de investiție. Astfel, pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici, sprijinul financiar este de800.000 de euro/ proiect. Pentru întreprinderi mijlocii, valoarea sprijinului poate ajunge la 1,1 milioane euro, iar pentru întreprinderi mari  valoarea sprijinului poate ajunge la 1,5 milioane euro.

Solicitantul trebuie să respecte o serie de condiții minime pentru a accesa fondurile disponibile prin această linie de finanțare, printre care se află încadrarea în categoria beneficiarilor eligibili, încadrarea investiției în cel puţin una dintre acțiunile sau operațiunile eligibile, demonstrarea viabilității economice a investiției în baza prezentării documentației tehnico-economice.

Printre activitățile eligibile în cadrul submăsurii 4.2a se numără înființarea, extinderea şi modernizarea unităților ce colectează, condiționează și procesează materie primă provenită din sectorul pomicol, inclusiv pentru producerea băuturilor alcoolice.

Se finanțează astfel construcțiile destinate unei etape sau întregului flux tehnologic, cele destinate infrastructurii interne şi de utilităţi, sau cele pentru sistemele de supraveghere video pentru activitatea propusă prin proiect. Sunt, de asemenea, eligibile cheltuielile cu unităţile mobile de procesare și cele pentru respectarea conditiilor de igienă, sanitar-veterinare și a fluxului tehnologic.

În scopul comercializării în cadrul lanţurilor scurte sunt eligibile ca și mijloace de transport autoizoterme, remorci și semiremorci izoterme cu sau fără agregate de frig sau de control al temperaturii, cisterne pentru transport specializat pentru materia prima/ produsul finit rezultat din proiect, rulote și autorulote alimentare.

Dintre cheltuielile generate de investițiile eligibile în active necorporale amintim pe cele privind organizarea şi implementarea sistemelor de management a calităţii şi de siguranţă alimentară, achiziționarea de tehnologii (know‐how), patente şi licenţe pentru pregătirea implementării proiectului, achiziţionarea de software.

Detalii privind tipurile de investiții și condițiile specifice accesăriide fonduri europene pentru investiții în procesarea sau marketingul produselor din sectorul pomicol pot fi consultate gratuit pe www.afir.info

Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, la secțiunea „Investiții PNDR”, pagina dedicată submăsurii 4.2a. Cererile de finanțare se depun on-line, pe site-ul Agenției, la momentul lansării sesiunii.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2