Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, la data de 16 octombrie 2020, dă startul plăților în avans în cadrul schemelor de plăți directe și al măsurilor de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale.
Astfel, reamintim fermierilor că, prin Hotărârea de Guvern nr. 819/2020, au fost stabilite cuantumurile la hectar ale plăților directe care se acordă pentru anul de cerere 2020, astfel:
Nivelul plăților în avans va fi de până la 70% în cazul plăților directe, iar plățile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2020 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv 4,8725 lei pentru 1 euro.
În cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale nivelul avansului va fi de până la 85%, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 31 decembrie 2019, respectiv 4,7830 lei pentru 1 euro.
Cuantumurile aferente sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltarea rurală în Campania 2020 sunt stabilite prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020 și se regăsesc accesând următorul link: http://www.apia.org.ro/files/news_files/Anexa_cuantumuri_pentru_masurile_de_dezv oltare_rurala_PNDR.pdf
SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE