Repere

214

APIA a început controalele aferente Campaniei 2021

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că inspectorii APIA și cei ai instituțiilor de specialitate delegate au demarat controalele la fața locului pentru cererile extrase în eșantionul de control aferent Campaniei 2021.

Eșantionul de control extras din baza de date APIA, aferent schemelor de plată pe suprafață, măsurilor de dezvoltare rurală, schemelor de ajutor din sectorul zootehnic și ecocondiționalitate din cererea unică de plată, conține un număr total de 55.844 fermieri pentru care se vor verifica respectarea normelor de ecocondiţionalitate, a cerințelor minime și specifice aferente schemelor de plată în sectorul vegetal şi în sectorul zootehnic, după cum urmează:

- pentru controlul pe teren prin metoda clasică – 13.035 fermieri;

- pentru controlul pe teren prin metoda teledetecţie – 39.016 fermieri; - pentru controlul schemelor de ajutor din sectorul zootehnic – 3.793 fermieri.

Suprafaţa totală controlată este de 1.319.383,3 ha, respectiv:

- pentru controlul pe teren prin metoda clasică – 748.797,54 ha;

- pentru controlul pe teren prin metoda teledetecţie – 570.585,76 ha.

Facem precizarea că eșantionul de control aferent Campaniei 2021 este mai mic cu un număr de 649 de fermieri față de Campania 2020. În conformitate cu Ordinul nr. 45/2021 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condițiilor specifice și a modului de implementare a schemelor de plăți prevăzute la art. 1 alin. (2) și (3) și art. 35 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2021 pentru aprobarea schemelor de plăți și a unor instrumente de garantare care se aplică în agricultură în anii 2021 și 2022 privind stabilirea modalității de coordonare a implementării schemelor de plăți directe și a ajutoarelor naționale tranzitorii care se aplică în agricultură, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură are obligația ca până la data de 15 octombrie 2021 să efectueze controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop, iar controlul aferent al unor obligații/cerințe specifice se va efectua, după caz, în iarna sau primăvara anului următor.

Ca în fiecare an, instituția noastră se bazează pe cooperarea și sprijinul fermierilor pentru ca această activitate să se desfășoare în mod corespunzător, ținând cont de situația specială și de normele de siguranță care trebuie respectate. SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2