215
Conform unui comunicat, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a adaptat măsurile cu caracter special aplicate în ultima perioadă ca urmare a prevederilor Ordonanța militară nr. 2 din 21 martie 2020 privind măsuri de preverire a răspândirii COVID-19, a Ordinului MADR nr. 78 din 19.03.2020 privind aprobarea măsurilor necesare desfășurării activităților specifice implementării PNDR 2020 ca urmare a COVID-19, precum și a hotărârilor emise de Comitetil Național pentru Situații de Urgență.
Deciziile aplicate de AFIR, în contextul pandemiei de COVID-19, sunt destinate asigurării continuității activității și derulării fondurilor europene acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), în același timp cu asigurarea condițiilor necesare protejării sănătății beneficiarilor PNDR și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2 (care provoacă boala Coronavirus 2019, prescurtat COVID-19).
În acest sens, în funcție de evoluția COVID-19 în România, în condiții de deplină siguranță și responsabilitate instituțională, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a stabilit efectuarea vizitelor pe teren de către experții AFIR după cum urmează:
De asemenea, reamintim că la nivelul AFIR se suspendă activitatea de lucru cu publicul la sediul central și la sediile structuriilor regionale și județene ale AFIR.
Astfel, relațiile cu publicul se vor desfășura temporar doar în mediul on-line prin intermediul adreselor de e-mail [email protected] (petiții generale/ solicitanți PNDR) și [email protected] (pentru comunicare instituțională), prin intermediul telefonului 031 – 860 27 47 (sau la numerele de telefon ale structurilor teritoriale ale AFIR), prin servicii de curierat la adresa Str. Știrbei Voda, nr. 43, Sector 1, București (sau la adresele postale ale structurilor teritoriale ale AFIR) și prin pagina oficială de Facebook a Agenției.
Datele de contact ale Oficiilor Județene și ale Centrelor Regionale ale AFIR sunt disponibile pe pagina web a AFIR, www.afir.info, la secțiunea Structuri Teritoriale.
Audiențele acordate de către personalul de conducere al AFIR vor fi acordate exclusiv telefonic.
Totodată, precizăm că AFIR interzice accesul în sediul central și în sediile Centrelor Regionale și ale Oficiilor Județene tuturor persoanelor pentru care autoritățile române competente au dispus măsuri de carantină sau de autoizolare, până la expirarea duratei acestora, care au călătorit în ultimele 14 zile într-una din zonele cu risc de contaminare prevăzute în Lista regiunilor și localităților din zona roșie și zona galbenă cu transmitere a COVID-19 sau care au intrat, în ultimele 14 zile, în contact cu o persoană diagnosticată/ monitorizată pentru o posibilă infecție cu COVID-19.
Pentru persoane care nu se încadrează în prevederile de mai sus, accesul în sediile de la nivel central, regional și județean este limitat și condiționat de justificarea clară a necesității prezenței fizice care nu suportă amânare, precum și de respectarea strictă a regulilor de siguranță sanitară și de semnarea Declarației pe propria răspundere în acest sens, disponibilă la intrarea în sediu. În cazul în care se realizează accesul în sediul AFIR, este obligatorie păstrarea distanței de cel puțin 1 metru față de angajații AFIR și durată a întrevederii trebuie să nu depășească 15 minute.
Aceste măsuri sunt în vigoare până la o dată care va fi comunicată în mod oficial pe pagina de internet a AFIR. (Serviciul de Presa AFIR)