215
Potrivit AllAboutFeed, piața cerealelor a cunoscut o revenire scurtă și bruscă a prețurilor la termen, după publicarea prezentării generale a evaluărilor din Statelor Unite pentru cereale și semințe oleaginoase. Totodată, se așteaptă ca producțiile din Ucraina să dea peste cap previziunile în zona Mării Negre
Creștere ușoară de prețuri
Cifrele surprinzătoare, în sensul că dimensiunea finală a volumului de porumb, în special și, de asemenea, de soia, s-au dovedit a fi mai mici decât se așteptau mulți analiști de piață.
Aceste lucruri au asigurat că prețurile grâului și mai ales ale porumbului au făcut progrese semnificative. Cu toate acestea, boom-ul scade.
Pe piața futures din Chicago, prețurile la cereale și soia au scăzut, determinate de profiturile investitorilor financiari. Aceasta a avut legătură și cu weekendul de 3 zile pentru americani, care au sărbătorit Ziua Independenței luni, 5 iulie. În prezent, culturile sunt afectate de condițiile meteo și, prin urmare, piața este foarte volatilă. În acest sens, brocker-ii își asumă cât mai puține riscuri. Iată situația marilor producători:
Ucraina: recoltă record
Rezerva de porumb scăzută, prețuri mai mari pe piața fizică. Prețurile grâului încetinesc. Recoltele noi vin acum din regiunea Mării Negre. Bursa de cereale Agritel raportează că acestea sunt în general satisfăcătoare, dar că Ucraina se confruntă cu o recoltă record de grâu, fapt care va determina scăderea prețurilor futures.
Franța: Precipitațiile abundente amenință pierderea calității
Precipitațiile abundente în vestul Europei, în special în Franța, sunt motive de îngrijorare. Umezeala împiedică recolta și amenință să provoace o pierdere a calității.
Canada: Deficit de apă
În Canada, există probleme majore cu vremea foarte caldă și lipsa apei.
Egipt: Licitație nouă pentru grâu
Egiptul a lansat o nouă licitație pentru grâu, pentru care România și alți producători din jurul Mării Negre par să aibă cele mai bune acreditări.
Ce se întâmplă cu porumbul?
Există factori deprimanți pentru prețurile porumbului. Site-ul agricol-economic Agrimoney raportează că producția de porumb în UE și Ucraina este pe drumul cel bun, vor fi producții mari, deci, prețuri mici.
Agrimoney indică, de asemenea, că importul Chineri de porumb, preconizat pentru următorul sezon 2021-22, va fi de 20 de milioane de tone, parțial, datorită creșterii preconizate a propriei producții. Aceasta este cu 6 milioane de tone mai puțin decât prognoza Departamentului Agriculturii din SUA.