Importăm carne, exportăm oportunități

La aproape zece ani de la apariția pestei porcine africane (PPA) în Europa de Est și la opt ani de la primele focare majore din România, sectorul suin traversează una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa recentă. În ciuda investițiilor realizate în ferme comerciale, a programelor de sprijin și a promisiunilor repetate privind relansarea producției, România continuă să fie dependentă de importurile de carne de porc și de material biologic.

Paradoxul este evident: România rămâne unul dintre cei mai mari consumatori de carne de porc din Europa Centrală și de Est, însă nu reușește să producă suficient pentru a-și acoperi necesarul intern.

O industrie care nu și-a revenit după șocul PPA

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică și Eurostat, efectivele de porcine ale României au rămas semnificativ sub nivelurile anterioare apariției PPA. În ultimii ani, mii de exploatații au fost afectate de focare, iar numeroase ferme comerciale au fost obligate să depopuleze efective întregi.

Pesta porcină africană nu a însemnat doar sacrificarea animalelor infectate. Ea a blocat investițiile, a redus accesul la finanțare și a generat un climat de incertitudine care persistă și astăzi.

În multe cazuri, fermierii care au trecut prin două sau trei cicluri de depopulare nu au mai avut resursele necesare pentru repopulare.

România produce mai puțin decât consumă

Datele din sector arată că producția internă acoperă doar aproximativ jumătate din necesarul de consum al populației, diferența fiind completată prin importuri de carne proaspătă, carcase și produse procesate.

În fiecare an, deficitul comercial pe filiera cărnii de porc se măsoară în sute de milioane de euro, fiind unul dintre cele mai mari dezechilibre din balanța agroalimentară a României.

Problema este cu atât mai gravă cu cât importurile nu vizează doar carnea destinată consumului, ci și baza biologică necesară producției.

Dependența de purcei din import

Una dintre cele mai puțin discutate vulnerabilități ale sectorului este dependența de purceii proveniți din alte state membre ale Uniunii Europene.

Numeroase ferme de îngrășare din România funcționează pe modelul importului de purcei înțărcați, proveniți în principal din Danemarca, Olanda și Germania.

Practic, o parte importantă din valoarea adăugată generată de reproducție și selecție genetică este transferată în afara țării.

În lipsa unui sector puternic de reproducție, fermele românești devin vulnerabile la:

• fluctuațiile prețurilor internaționale;
• probleme logistice;
• restricții sanitar-veterinare;
• disponibilitatea limitată a materialului biologic.

Costurile de producție au explodat

Pe lângă presiunea epidemiologică, fermierii se confruntă și cu o creștere continuă a costurilor.

În ultimii ani, prețurile la:

• energie;
• combustibili;
• furaje;
• medicamente veterinare;
• echipamente de biosecuritate,

au crescut semnificativ.

În același timp, marjele de profit s-au redus, iar volatilitatea pieței europene a cărnii de porc face dificilă planificarea investițiilor pe termen lung.

Biosecuritatea a devenit cel mai mare cost ascuns

Înainte de apariția PPA, biosecuritatea era percepută de mulți fermieri ca o obligație administrativă.

Astăzi, ea reprezintă una dintre cele mai importante componente ale costului de producție.

Garduri duble, filtre sanitare, sisteme de dezinfecție, controlul accesului, monitorizarea transporturilor și instruirea personalului au devenit investiții obligatorii pentru supraviețuirea fermelor comerciale.

Chiar și așa, riscul introducerii virusului rămâne ridicat din cauza numărului mare de mistreți infectați și a existenței gospodăriilor necomerciale în care măsurile de biosecuritate sunt dificil de aplicat.

De ce nu investesc fermierii?

Răspunsul este simplu: lipsa predictibilității.

Construirea unei ferme moderne de reproducție necesită investiții de milioane de euro și un orizont de recuperare de minimum 10-15 ani.

Puțini investitori sunt dispuși să își asume asemenea riscuri într-un sector unde apariția unui focar poate anula în câteva săptămâni rezultatele muncii de ani de zile.

În plus, instituțiile financiare analizează cu prudență proiectele din sectorul suin, tocmai din cauza istoricului epidemiologic al României.

Ce spun specialiștii?

Reprezentanții industriei susțin de ani de zile că refacerea efectivelor nu poate avea loc fără o strategie națională coerentă care să integreze:

• controlul eficient al PPA;
• dezvoltarea fermelor de reproducție;
• stimularea investițiilor private;
• programe de genetică;
• consolidarea biosecurității la nivel național.

În opinia marilor producători, problema nu mai este doar una sanitar-veterinară, ci una de securitate alimentară.

O problemă de siguranță alimentară

Experiențele recente din Europa au demonstrat cât de fragile pot deveni lanțurile de aprovizionare.

Dependența excesivă de importuri expune România la:

• fluctuații de preț;
• restricții comerciale;
• crize logistice;
• șocuri geopolitice.

Într-un context internațional marcat de instabilitate, capacitatea de a produce carne de porc în interiorul țării devine o componentă esențială a securității alimentare.

După aproape un deceniu de pestă porcină africană, problema României nu mai este doar refacerea efectivelor de porci, ci reconstrucția unei întregi filiere.

Fără investiții masive în reproducție, genetică și biosecuritate, România va continua să importe purcei, carne și valoare adăugată.

Întrebarea nu este dacă sectorul suin poate fi relansat. Întrebarea este cât timp își mai poate permite România să depindă de producția altor state pentru cel mai consumat tip de carne din alimentația populației.