Prin 82, era unul, Petrea. De meserie, cred că era lăcătuș mecanic. Avea origine sănătoasă, era șmecheraș de prin Sălăjan. Cunoașteți genul: ăla care știe să se dea pe lângă șefi, care fuge de muncă doar cât să-i lase pe alții s-o facă, ăla care nu are în minte decât să se ajungă.

Ei, bine, ăsta era activist la Sectorul 3 UTC. Fusese la Propagandă, dar, fiind prea golan, îl mutaseră la Organizatoric. Și organiza! Adică, de exemplu, atunci când era câte-o acțiune cu uteciștii de la 23 August, de la Republica, Policolor sau Uzina de Medicamente București, dădea telefoane să trimită numai gagici mișto, tinere uteciste pe care mai apoi să le...înscrie în concursul de Miss care, la vremea aia se numea ”Muncă, Tinerețe, Frumusețe”. (Băgați de seamă ordinea: mai întâi, munca, tovarăși, pe urmă, vârsta, că trebuia să fie prospătură, și la urmă...distracția!).

Ei, bine, cam prin 85, Petrea ăsta a mirosit el ceva sau i-o fi suflat cineva din Securitate, ceva așa, în avanpremieră, și, pretextând că a înaintat în vârstă, a mai lins câteva cururi sus-puse și a fost mutat ca activist la UGSR-București, avându-l coleg pe Ciorbea. Cu el de mână, Petrea a traversat finalul epocii lui Ceaușescu. Dar, la vremea aia, în 85, știa că peste ceva ani, la o adică, nimeni n-avea ce să-i reproșeze, putând spune că el a fost cu oropsiții, cu sindicaliștii, cum ar veni vorba, nu cu Partidul.

La ceva timp, după schimbarea din 89, prin noiembrie 90, adică, mă trezii, ca redactor al săptămânalului Expres, că vreau să fac un reportaj din piețele Bucureștiului. Dar nu m-am dus în Amzei, Obor sau Domenii, ci în mahalale. Și, ajungând eu la Piața 23 August, aia de lângă gara aia nenorocită, taman vis-a-vis de intrarea în fostele Uzine cu același nume, de cine dau eu? De Petrea!

Ăla, a înlemnit când m-a văzut, însă s-a liniștit, când a băgat de seamă că nu aveam de gând să aduc vorba de alte alea, trecute. Oricum, eram sigur că toți cei din biroul ăla știau ce fusese înainte dar, când am plecat de-acolo, mi-am spus că degeaba a fost el activist la UTC și la Sindicate, pentru că de-abia acum s-a ajuns, cu adevărat, ca administrator de piață. Și așa a fost!

Dacă mă-ntrebi, nu mai știu pe unde e, iar de piață s-a ales praful, de ani de zile. În fond, au trecut 30 de ani de atunci. Dar, dacă tot vorbim despre piețe și țărani, mă gândesc că mafia piețelor îi are pe ăștia, de-alde Petrea, la rădăcină: foști activiști, foști lucrători la Gospodăria de Partid, foști gestionari de Aprozar, doar că ăștia din urmă au fost ”baza” tarabagiilor de interior, ăia care știau mersul cu aprovizionarea, care făceau parandărătul cu primăriile dar și cu prețurile, să nu fie concurență.

Nepoții lor, vând acum prin Obor, prin Domenii, pe la Piața Sudului, prin Progresului, prin Matache și prin alte Piețe de Partid și de Stat. Pe țărani, îi găsești pe câmp, la muncă, pe la porți, așteptând ca proștii pensiile-alea nenorocite de 15 lei, ori zăcând beți morți prin șanțul din fața birtului sătesc.