Structura polarizată a agriculturii românești continuă să genereze diferențe majore de eficiență economică între fermele mici și cele mari. Conform datelor Eurostat și INS, peste 70% din exploatațiile agricole din România au sub 5 hectare, dar controlează mai puțin de 20% din suprafața agricolă utilizată, în timp ce fermele mari concentrează majoritatea producției comerciale.

Diferența nu este doar de dimensiune, ci de structură economică. Fermele mari beneficiază de costuri unitare mai mici, acces mai bun la finanțare și capacitate de negociere superioară pe piață. În 2024, costul mediu pe hectar pentru fermele comerciale mari a fost cu 15–25% mai redus decât în exploatațiile mici, conform analizelor Eurostat, datorită mecanizării și achizițiilor centralizate.

Fermele mici rămân dependente de muncă manuală, capital limitat și acces restrâns la piață. Chiar dacă sprijinul redistributiv și plățile directe reprezintă o pondere mai mare din veniturile lor, aceste instrumente nu compensează lipsa economiilor de scară. În multe cazuri, subvenția devine principalul venit, nu un sprijin pentru producție.

Pentru 2026, problema centrală nu este existența fermelor mici, ci viabilitatea lor economică. Fără integrare în cooperative funcționale sau acces la lanțuri scurte de comercializare, diferența de eficiență față de fermele mari continuă să se adâncească.

(Foto: Freepik)