România dispune de peste 100.000 de hectare de luciu de apă pentru acvacultură, dar producția piscicolă este de numai 12.500 tone anual, conform INS 2024. Această valoare este mult sub potențialul estimat de 25.000–30.000 tone și plasează România pe ultimele locuri din Uniunea Europeană. Spre comparație, Polonia produce peste 40.000 tone anual, iar Grecia depășește 100.000 tone.

Principalele cauze ale decalajului sunt infrastructura învechită, lipsa investițiilor în sisteme moderne și accesul dificil la fondurile POPAM. Doar 9% dintre fermele piscicole românești au beneficiat de finanțări europene între 2021 și 2024. Costurile ridicate și birocrația reprezintă obstacole majore pentru fermierii mici și mijlocii.

Totuși, perspectivele pentru 2030 sunt favorabile. Investițiile în sisteme recirculante (RAS) pot crește productivitatea de 5–6 ori pe unitatea de suprafață. În plus, cererea pentru pește local este în creștere, stimulată de tendințele de consum pentru alimente sănătoase și sustenabile. Prețurile la poarta fermei, între 18 și 28 lei/kg, oferă marje atractive față de alte sectoare zootehnice.

Experții estimează că, printr-o utilizare mai eficientă a fondurilor POPAM și o digitalizare a fermelor, România ar putea atinge 20.000 tone anual până în 2030, reducând importurile și consolidând sectorul piscicol.

(Foto: Freepik)