234
Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită sprijinul pentru găsirea unor soluții rezonabile, bazate pe date științifice pentru continuarea asigurării protecției fitosanitare a culturilor din România, se arată în comunicatul transmis redacției infoFERMA.
Țintele Green Deal transpuse în noua PAC prin strategiile De la fermă la consumator și Biodiversitatea impun fermierilor să-și reducă consumul de inputuri și să rămână competitivi atât pe piața UE, dar mai ales pe cea din afara UE, unde producătorii nu au aceleași constrângeri și standarde precum cei europeni.
Condițiile agropedologice și climatice din țara noastră, precum și fărâmițarea terenurilor agricole și slaba capitalizare a fermierilor autohtoni, favorizează infestarea masivă cu buruieni și dăunători.
Datele din cercetare indică o rată foarte ridicata de infestare cu buruieni în unele regiuni (cca 700 semințe din specii diferite de buruieni/metru patrat). Controlul buruienilor nu se poate face eficient fără erbicide sistemice totale, precum glifosatul.
In România, glifosatul este utilizat în principal între culturi, fiind nu doar o soluție sigură și ieftină, ci, de fapt, singura soluție care face posibilă aplicarea tehnologiilor de agricultură conservativă pe care le recomandă și promovează Comisia UE în meniul de sustenabilitate, pentru a reduce amprenta asupra mediului (eroziunea, compactarea, emisiile de CO2, etc.), timpul de lucru și a crește performanță economică.
De aceea, la acest moment la care soarta glifosatului se discută în Parlamentul European, considerăm că includerea amendamentului AM 806, așa cum este formulat în prezent în raportul final, ar constitui o decizie politică fără o bază științifică, care riscă să submineze munca și procesul riguros ale autorităților de reglementare și ale EFSA, un proces bazat pe dovezi științifice competente și independente, la care Parlamentul European însuși a contribuit.
Alianța pentru Agricultură și Cooperare, în numele membrilor săi, face apel la rațiune și speră ca, la sfârșitul procesului de reglementare, în sesiunea plenară, Parlamentul European să respingă amendamentul care se opune reautorizării substanței active glifosat după 31 decembrie 2022.
Facem appel, pe această cale, la eurodeputații români, la autorități și la toți ceilalți factori implicați, de a nu interveni cu decizii politice contrare celor științifice.
Fermirii din România, ca și cei din întreaga UE, au nevoie de glifosat, pentru a putea fi competitivi și a progresa în direcția adoptării pe scară largă a practicilor agricole durabile.