Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță epuizarea fondurilor disponibile pentru intervenția DR-30 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, componenta națională din cadrul Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027 (PS PAC 2027).
Astfel, în perioada 2 noiembrie – 19 ianuarie 2024, AFIR a primit 3.761 de cereri de finanțare depuse de tinerii fermieri prin DR-30, componenta națională. Valoarea totală a solicitărilor de finanțare depuse on-line este de 263,27 milioane de euro. Astfel, procentul depunerilor a ajuns la 150,05% din alocarea stabilită.
Reamintim că termenul limită din anunțul de lansare a sesiunii era 31 ianuarie 2024, ora 16:00, iar alocarea stabilită pentru această sesiune a fost de 175,5 milioane de euro.
Sprijinul financiar prin intermediul acestei intervenții este 100% nerambursabil, în valoare de 70.000 de euro/ proiect și se acordă tinerilor fermieri a căror solicitare de finanțare a fost declarată eligibilă și selectată pentru finanțare.
Fondurile se acordă în baza unui plan de afaceri sub formă de sumă forfetară, în două tranșe – o tranșă de 75% din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanțare și a doua tranșă de 25% din cuantumul sprijinului.
Acestea se acordă în funcție de implementarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăși trei ani sau cinci ani pentru sectorul pomicol și struguri de masă, de la semnarea Contractului de finanțare.