În multe exploatații zootehnice, rațiile sunt formulate corect din punct de vedere nutrițional, dar rezultatele din fermă nu reflectă aceste calcule. Diferența apare între teorie și modul real în care furajul ajunge la animal.

În fermele de lapte, chiar dacă rația este echilibrată, distribuția neuniformă sau selecția furajului poate reduce consumul efectiv de substanță uscată cu 5–10%. Vacile consumă diferit componentele, iar rezultatul este o producție variabilă și instabilă.

În sectorul suin, o rețetă corectă nu compensează accesul inegal la hrănitori sau competiția între animale. Diferențele de greutate din același lot pot depăși 10%, fără ca problema să fie legată direct de formularea furajului.

În fermele avicole, calitatea distribuției este la fel de importantă ca rețeta. Zonele cu acces mai bun generează creșteri mai rapide, în timp ce alte zone rămân în urmă.

Problema nu este rația, ci execuția. Furajarea eficientă înseamnă uniformitate în distribuție, acces egal și control zilnic al consumului. Diferența dintre plan și rezultat se face în teren, nu în calculator.

(Foto: Freepik)