231
Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România – AIPROM își exprimă îngrijorarea cu privire la rezultatul și consecințele votului din 8 iunie, din plenul Parlamentului European, privind raportul „Strategiei UE pentru Biodiversitate 2030”.
Unul dintre amendamentele care afectează activitatea fermierilor și care a fost votat de membrii Parlamentului European în ședința din 8 iunie este AM. 806 care se opune reautorizării substanței active glifosat după 31 decembrie 2022.
Prin acest amendament Statele Membre sunt invitate să efectueze pregătirile necesare pentru a le oferi fermierilor soluții alternative viabile după interzicerea glifosatului. Industria de protecția plantelor face eforturi să ofere alternative eficiente și sigure pentru produsele care sunt interzise sau restricționate dar nu poate aduce noi produse pe piață în ritmul alert în care sunt interzise produse absolut necesare fermierilor.
Am luat notă de îngrijorarea publicului larg cu privire la continuarea utilizarii glifosatului, însă pentru a fi luată o astfel de decizie importantă trebuia săse aibăîn vedere arguumentele științifice ale experților. În acest context europarlamentarii au luat o decizie politică la fel ca în multe alte situații similare, sub presiunea emoțiilor generate de publicul influențat de o anumită parte a spectrului societății civile.
Suntem îngrijorați cu privire la faptul că aceste decizii politice, care sunt luate fără a avea o bază științifică solidă pun în pericol siguranța și securitatea alimentară a Europei și vor conduce la importurimasive de produse alimentare din țări care nu aparțin spațiul comunitar și care nu vor fi obligate să respecte aceleași reguli precum producătorii din interiorul Uniunii Europene, generând astfel o concurență neloială și periclitând profitabilitatea și productivitatea fermierilor.
Ne manifestăm sprijinul față de fermierii români, care prin intermediul Alianței pentru Agricultură și Cooperareau atras atenția cu privire la consecințele negative ale acestui vot, cu impact direct asupra productivității agricole.
Industria de protecția plantelor din România este alături defermierii din România și îi sprijină în eforturile lor de a asigura hrană suficientă, sigură, disponibilă și accesibilă încurajând implementarea principiilor agriculturii sustenabile, însă fermierii au nevoie de un minim de unelte disponibile, așa cum sunt noile tehnici genomice și suficiente soluții moderne deprotecție a plantelor.
Accesul la substanțe active și produse de protecția plantelor este esențial pentru a gestiona corespunzător condițiile specifice agriculturii din țara noastră. Fermierul vrea să producă, însă nu poate face acest lucru dacă apar limitări și restricții nejustificate sau reevaluări ale unor reglementări deja validate de forurile științifice.
Lipsa de predictibilitate afectează major deciziile din producția agricolăși are efecte la fel de grave ca și schimbările neașteptate ale vremii. Nu există nici o diferențăîntre o secetă prelungităși eliminarea bruscă de pe piață a unei clase de produse care limita sub pragul de dăunare periculos o populație de dăunători endemici în țara noastră.
Consecințele interzicerii glifosatului vor fidin păcate vizibile în România unde condițiile specifice de climă și sol, precum și fărâmițarea terenurilor favorizează răspândirea bolilor, dăunătorilor și buruienilor. În România, glifosatul este utilizat mai ales între culturi, fiind și osoluție care permite aplicarea principiilor agriculturii conservative, recomandate și promovate intens de către Comisia Europeană.
Interzicerea utilizării glifosatului în absența unor alternative viabile și eficiente economic, îi va determina pe fermierii români să aplicemai multe tratamente cu produse complementareși în cantități mai marifără să obțină aceeași eficacitate și cu un impact negativ mai mare asupra mediului.
Costurile de producție vor fi mai ridicate, produsele agro-alimentare obținute vor fi mai scumpe, iar prețul va fi suportat de către consumatorul român. La finalul zilei, fie că suntem fermieri, autorități de reglementare, membrii ai Parlamentului European sau simpli consumatori, cu toții avem nevoie de hrană, iar aceste restricții fără baze științifice solidenu vor face altceva decât să permită prezența pe piațăa mai multor produse agro-alimentareprovenite din state aflate în afara UE. Achiziționând astfel de produse vom susține activitatea fermierilor din alte state și vom descuraja activitatea fermierului european.
Aceste produse de protecția plantelor sunt medicamentele plantelor și la fel ca în cazul medicamentelor pentru uz uman, acestea trec printr-un proces riguros de autorizare parcurgând o multitudine de teste, care sunt menitesă stabilească dacă aceste produse sunt sigure pentru mediu și om.
Așa cum omul are nevoie de medici și medicamente pentru a limita efectele factorilor perturbatori, tot așa și plantele au nevoie de tratamente cu produse de protecția plantelor pentru a limita răspândirea și consecințele negative alebolilor, dăunătorilor și buruienilor.