Cultura Plantelor

546

Închiderea proiectului „Bioproduse inovatoare pentru protecția fructelor la depozitare”

autor

infoFERMA.ro

distribuie

MADR transmite că în aula de la ASAS s-a desfășurat conferința de închidere a proiectului „Bioproduse inovative pentru protecția fructelor la depozitare”, finanțat de AFIR prin PNDR, în cadrul submăsurii 16.1A „Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), dezvoltarea de proiecte pilot, produse și procese în sectorul agricol și pomicol”.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Fermierilor din România (AFR), în prezența Președintelui ASAS Valeriu Tabără, a consilierului de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, Daniel-Dumitru Botănoiu, a Prim-vicepreședintelui AFR, Ion Cioroianu, a directorului de proiect, Ionel Arion, a DMSc Punct Naţional de Contact Cluster 6, Giorgiana Barbu, a cercetătorilor Alina Butu și Marian Butu.

Acestora li s-au alăturat fermieri, membri LAPAR, cercetători din cadrul Institutului de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală, studenți din cadrul ASE și USAMV. 

Din partea MADR au luat parte la conferință directorul Rețelei Rurale Naționale, Cristina Coman și Viorel Morărescu, director în cadrul Direcției Politici în Sectorul vegetal (DPSV) și ambasadorul agriculturii ecologice în România. În acest context, Viorel Morărescu a declarat:

„Sunt plăcut surprins de acest proiect foarte interesant, de actualitate și de viitor, pentru că vorbim despre o inițiativă inovatoare, pe de o parte, iar pe de altă parte ne referim la un proiect de bune practici care ar putea fi multiplicat, un exemplu demn de urmat.

Aceste bioproduse pot fi utilizate cu succes si pentru fructele obținute în agricultura ecologică ceea ce reprezintă un avantaj pentru fermieri, aceștia putând depozita o perioadă mai mare fructele, asigurând necesarul pe piață cu fructe autohtone”.

Totodată, directorul Viorel Morarescu a subliniat legatura strânsă dintre cercetare și producție în contextul Planului Național de Acțiune pentru Dezvoltarea Producției Ecologice.

Discuțiile s-au axat pe teme ce vizează inovarea și transferul de cunoștințe, reducerea decalajului dintre cercetare și aplicarea în practică, bioproduse inovative pentru protecția fructelor la depozitare. De asemenea, au fost prezentate rezultatele obținute de grupurile operaționale.

Scopul proiectului a vizat operaționalizarea unei rețele de cooperare în ceea ce privește depozitarea fructelor prin înființarea unui grup operațional în domeniul pomiculturii și implementarea, în comun, a unui proiect de cercetare-inovare pentru obținerea de bioproduse destinate protecției fructelor la depozitare.

Asociația Fermierilor din România (AFR) evaluează în colaborare cu Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Științe Biologice (INCDSB) tehnologia de elaborare a unor formule de acoperire comestibilă bazată pe extracte din plante.

În cadrul proiectului s-a evaluat forma de aplicare a noii formule, precum și eficacitatea sa în conservarea fructelor, concentrându-se în special pe capacitatea de a controla pierderile de greutate în timpul conservării fructelor și îmbunătățirea calității lor vizuale.

Fermierii implicați în acest demers au beneficiat de îmbunătățirea cunoștințelor cu privire la protejarea recoltei în perioada de depozitare, acces la tehnologii inovatoare și dreptul de exploatare a rezultatelor obținute.

Proiectul reprezintă, așadar, o inițiativă integratoare care aduce beneficii atât mediului academic, cât și comunității agricole, și deschide calea spre o agricultură mai sustenabilă și eficientă. (Foto: MADR) 

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2