România a importat în primele zece luni ale anului 2024 peste două milioane de tone de îngrășăminte naturale și chimice, la un cost total de aproape 737 de milioane de euro — adică aproximativ 370 de euro pe tonă. Exporturile interne de îngrășăminte au fost de zece ori mai mici: 205.000 de tone. Această dependență masivă de import într-un sector critic al producției agricole este o vulnerabilitate structurală pe care fermierii români o simt direct în costul de producție, mai ales după explozia prețurilor din 2022-2023.

Sursa importurilor agravează tabloul. Din cele două milioane de tone importate, peste 317.000 de tone — adică 16% — au venit din Federația Rusă, iar importurile de îngrășăminte rusești au crescut cu 16,5% în primele zece luni din 2024 față de aceeași perioadă a anului anterior. Azerbaidjanul, Belarusul și Georgia completează lista principalilor furnizori externi. Ironia este că România importă îngrășăminte produse cu gaz rusesc tocmai în contextul în care Europa încearcă să reducă dependența energetică față de Moscova. Comisia Europeană a anunțat la începutul lui 2025 tarife de import crescute pentru îngrășămintele pe bază de azot din Rusia și Belarus — o măsură care va scumpi inputurile pentru fermierii români în 2025-2026.

Cel mai mare producător intern de îngrășăminte chimice, Azomureș, nu funcționează la capacitate maximă de cel puțin doi ani. Dependența de prețul gazului natural și concurența cu importurile ieftine din afara UE au ținut producția internă sub potențial. Președintele Federației ProAgro, Ionel Arion, a avertizat că piața de îngrășăminte a fost practic acaparată de produse din afara Uniunii Europene — o situație cu implicații directe pentru securitatea alimentară a țării pe termen lung.

În 2024, prețul îngrășămintelor a scăzut cu 35,5% față de vârful din 2022-2023, contribuind la o creștere a volumelor utilizate cu 7,4%. Însă această ameliorare temporară nu rezolvă problema structurală: România nu are încă o strategie coerentă de reducere a dependenței de fertilizanți importați, prin producție internă, agricultură regenerativă sau optimizarea aplicării prin tehnologii de precizie. Fermierul care cheltuiește 370 de euro pe tonă de îngrășământ importat dintr-o țară cu care UE are tensiuni geopolitice nu gestionează doar un cost — gestionează un risc.

(Foto: Magnific)