Acest comunicat de presă, propus a fi difuzat pentru prima dată, prezintă date statistice pentru anul 2022, furnizate de statele membre și diseminate de Eurostat, privind prețurile terenurilor agricole pe categorii de folosință, teren arabil și pășuni permanente.
Datele sunt colectate în conformitate cu o metodologie europeană comună care asigură conceptual comparabilitatea și uniformitatea rezultatelor.
Prețurile medii ale terenurilor agricole se referă la valoarea unui hectar de teren agricol în timpul perioadei de referință (un an calendaristic).
Trebuie ținut seama de faptul că nivelul prețurilor terenurilor agricole depinde de o serie de criterii precum factori naționali (legislația), factori regionali (clima și apropierea de rețele și sisteme de irigații), factori de productivitate localizați/specifici (calitatea solului, panta sau drenajul).
Prețurile medii ale terenurilor agricole în România
• Utilizând metodologia convenită la nivel european, în România, în anul 2022, prețul mediu al unui hectar de teren arabil a fost de 39704 lei/ha.
Cel mai scăzut preţ mediu s-a înregistrat în Regiunea Nord-Est, 34743 lei/ha, în timp ce în Regiunea Bucureşti-Ilfov s-a înregistrat cea mai ridicată valoare, respectiv 59263 lei/ha.
În anul 2022, comparativ cu anul precedent, în România s-a înregistrat o creștere de aproximativ 6,1% a preţului mediu pentru terenul arabil, cea mai însemnată creștere fiind observată în Regiunea de Nord- Vest a României (+23,5%).
• Preţul mediu al păşunilor permanente a înregistrat o creștere de aproximativ 6% în anul 2022, față de anul anterior, pe total țară, cea mai importantă creștere fiind în Regiunea Nord-Est (+14,9%).
Prețurile medii ale terenurilor agricole în Uniunea Europeană (UE)
• În anul 2022, prețul mediu al unui hectar de teren arabil în Europa a înregistrat variații semnificative. Potrivit datelor disponibile pentru 19 state membre ale UE în anul 2022, prețurile terenului arabil au fluctuat între un minim de 3700 euro în medie în Croația și un maxim de 233230 euro în medie în Malta, in timp ce în România prețul mediu a fost de 8051 euro/ha.
• Preţul mediu al păşunilor permanente în statele membre ale UE, în anul 2022, a variat de la un minim de 1887 euro/ha în Bulgaria pâna la un maxim de 46305 euro în Luxemburg, în timp ce în România preţul mediu a fost de 5671 euro/ha.