Cultura Plantelor

146

INS: Producția vegetală la principalele culturi în anul 2024 (date provizorii)

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Suprafața cultivată în anul 2024, comparativ cu anul precedent, a scăzut la cereale pentru boabe, legume, cartofi și a crescut la plante uleioase și leguminoase pentru boabe. Producția agricolă vegetală a scăzut la toate culturile: cereale pentru boabe, plante uleioase, legume, cartofi și leguminoase pentru boabe.

La nivelul Uniunii Europene, România s-a situat pe primul loc la suprafața cultivată cu floarea soarelui și porumb boabe, iar la producția realizată pe locul trei.

Anul 2024 comparativ cu anul 2023

În anul 2024 s-a înregistrat o scădere a suprafețelor și a randamentelor (producția medie la hectar) la principalele culturi.

Cereale pentru boabe

Suprafața cultivată cu cereale pentru boabe a scăzut cu 2,0%, iar producția cu 14,0%, în principal din cauza scăderii randamentelor la hectar. Suprafața cultivată cu grâu în anul 2024, reprezintă 44,7% din suprafața cultivată cu cereale pentru boabe, iar cea cultivată cu porumb boabe 41,8%. Producția de cereale a scăzut în principal din cauza scăderii cu 31,5% a producției de porumb boabe care are o pondere de 33,5% în producția de cereale.

Leguminoase pentru boabe

Producția a scăzut față de anul precedent cu 23,2%, ca urmare a scăderii randamentului la hectar. Plante uleioase Producția a scăzut cu 28,2%, iar suprafața cultivată a crescut cu 3,4%. Scăderi ale producției s-au mai înregistrat la rapiță (-35,0%), floarea soarelui (-26,0%) și soia boabe (-2,6%).

Cartofi

Suprafața cultivată a scăzut cu 2,5%, iar producția cu 18,2%. Legume Producția a scăzut cu 10,8%, ca urmare a scăderii randamentelor la hectar, dar și a suprafețelor cultivate.

Vii pe rod

În anul 2024, față de anul precedent, producția de struguri a scăzut cu 11,9%, ca urmare a scăderii randamentului la hectar (-10,3%), dar și a suprafeței cultivate cu 1,8%. Plantații de pomi fructiferi pe rod (livezi pe rod) Producția de fructe din livezi a scăzut cu 7,5%, din cauza scăderii suprafețelor cultivate, dar și a randamentului la hectar.

România comparativ cu unele State Membre ale Uniunii Europene în anul 2024

La porumb boabe, România s-a situat pe primul loc la suprafața cultivată și pe locul trei la producția realizată, după Franța și Polonia;

 La floarea soarelui, România s-a situat pe primul loc la suprafața cultivată și pe locul trei la producția realizată, după Ungaria și Franța;

La grâu, România s-a situat pe locul patru atât la suprafața cultivată cât și la producția realizată, după Franța, Germania și Polonia;

La cartofi, România s-a situat pe locul șase la suprafața cultivată după Germania, Polonia, Franța, Olanda, Belgia și pe locul zece la producția realizată după Germania, Franța, Olanda, Polonia, Belgia, Danemarca, Spania, Italia și Suedia. 

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2