Zootehnie

200

Întâlnire de lucru cu reprezentanții crescătorilor de ovine

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Florin BARBU, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, a avut la sediul MADR, o întâlnire de lucru cu o delegație a crescătorilor de ovine, care au expus o serie de probleme cu care se confruntă la nivelul exploatațiilor de animale, precum și câteva propuneri de soluționare a acestora.

Între subiectele ridicate de oieri au fost menționate subvențiile acordate sectorului, sistemul actual de înregistrare în Registrul Genealogic, problemele pe care le întâmpină aceștia în privința pășunatului animalelor, identificarea unor soluții pentru a crea un centru de selecție genomică la nivel național, condițiile pe care trebuie să le respecte din punct de vedere al inspecției muncii etc.

Ministrul Barbu a prezentat o serie de inițiative adresate sectorului creșterii ovinelor aflate în lucru în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Astfel, referitor la situația închirierii si concesionării pășunilor, ministrul a explicat că MADR a elaborat un proiect de act normativ de modificare a OUG nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiștilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Prin intermediul acestuia, se urmărește reglementarea intervalelor de verificare de către primării a existenței animalelor care au asigurat încărcătura la ha, conform celor prevăzute în contractele de concesiune sau închiriere, clarificări privind efectivele de animale care pot fi declarate în contractele de închiriere/concesionare, implementarea unei proceduri de transmitere a datelor privind situația contractelor către DAJ-uri.

În ceea ce privește acordarea unui sprijin pentru tineretul de reproducție (întreținerea tineretului ovin/caprin de înlocuire), MADR a solicitat Comisiei Europene aprobarea finanțării din fonduri UE, a unei masuri de sprijin pentru tineretul de reproducție în vârstă de 0-12 luni, în valoare de 60 euro/cap al cărui cuantum maxim va fi de 42.000 euro/beneficiar.

Totodată, referitor la prețul unui kg de miel în viu pentru export, în cadrul întâlnirii s-au discutat aspecte privind evoluția prețurilor de vânzare a animalelor vii, relațiile comerciale dintre fermieri și traderii de animale, precum și implicațiile asupra costurilor fermierilor, ca urmare a necesității de îmbunătățire a condițiilor de bunăstare a animalelor pe timpul transportului. 

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2