Schimbările climatice au transformat disponibilitatea apei într-unul dintre factorii determinanți ai performanței agricole în Europa Centrală și de Est. În cazul României, secetele recurente din ultimul deceniu au evidențiat limitele structurale ale sistemului agricol în absența unei infrastructuri funcționale de irigații.

Conform datelor publicate de Eurostat și Institutul Național de Statistică, România dispune de aproximativ 3 milioane de hectare amenajate pentru irigații, însă suprafața efectiv irigată variază semnificativ în funcție de condițiile meteorologice și de funcționalitatea infrastructurii. În anii agricoli recenți, suprafața irigată s-a situat de regulă între 0,8 și 1,5 milioane hectare, nivel mult inferior potențialului infrastructurii existente.

Această diferență reflectă mai multe constrângeri structurale: starea rețelelor secundare de distribuție, costurile energetice ridicate pentru pomparea apei și gradul de organizare al utilizatorilor de apă pentru irigații. Reabilitarea infrastructurii principale, realizată în ultimii ani prin programe publice gestionate de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, reprezintă doar o parte a ecuației. Eficiența sistemului depinde în mod esențial de infrastructura locală și de capacitatea fermierilor de a susține costurile operaționale.

Experiența statelor europene cu sisteme de irigații dezvoltate indică un impact direct asupra stabilității producției. În regiunile unde irigațiile sunt funcționale, randamentele culturilor sunt mai ridicate și, mai ales, mai puțin volatile. Pentru culturi precum porumbul sau legumele, diferența de producție între terenurile irigate și cele neirigate poate depăși frecvent 30–50%.

În acest context, investițiile în irigații nu trebuie interpretate exclusiv ca proiecte de infrastructură, ci ca instrumente de stabilizare a producției agricole. Într-un climat tot mai variabil, capacitatea de a gestiona resursa de apă devine un determinant major al competitivității agriculturii românești.

(Foto: Freepik)