Cultura Plantelor

320

Lucrări de sezon în legumicultură

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Potrivit specialiștilor citați de AZM, în această perioadă, în legumicultură sunt înființate culturi pentru toamnă prin semănat direct. Este vorba despre spanac, salata din care se obține răsadul ce se plantează la sfârșitul lui septembrie, mărar și pătrunjelul pentru frunze. În plus:

– Legumele se udă dimineața devreme și seara târziu dacă apare seceta; – Nu trebuie depășită limita de 10 l/mp. Cantitatea de apă în exces favorizează apariția bolilor cu precădere a celor micotice și diluează aroma plantelor în special a roșiilor; – Dacă este cazul sunt îndepărtate și distruse frunzele uscate de la legume, care pot purta germeni de boli sau dăunători;

– Se recoltează roșiile de grădină crescute natural și se transformă în bulion, suc sau alte preparate; –  După cum se știe roșiile se coc progresiv astfel că pentru cele rămase pe fir se continuă copilitul și cârnitul. Astfel, se va accelera producția târzie și roșiile de toamnă vor crește și se vor coace înainte de căderea brumei;

–  Tot acum se aleg semințele pentru anul viitor și se pun la uscat la soare pe hârtie. După aceea sunt sortate pe soiuri și depozitate în pungi de hârtie;

– Și castraveții sunt recoltați și puși la murat cu sare pentru consum pe termen scurt sau cu oțet pentru iarnă;

– Se continuă recoltarea legumelor pe măsură ce ating maturitatea de consum sau de conservare;

– Morcovul se depozitează în nisip dacă este păstrat pentru iarnă, în locuri răcoroase și întunecoase; frunzele de morcov, de exemplu, nu trebuie aruncate, sunt foarte prețioase în mâncare! – Se rup primele frunze de jos la sfecla roșie de toamnă și la țelină pentru a face căpățână. Se știe că plantele trebuie aerisite cât mai mult pentru a nu pierde energia și seva pentru frunze sau copili ci aceasta trebuie îndreptată către căpățâna sau leguma în sine;

– Se recoltează ceapa și usturoiul care se pun la uscat pentru mai multe zile. Ceapa se împletește pe o funie și se depozitează în locuri uscate și umbroase. Același lucru este valabil și pentru usturoi;

– Luna august este o perioadă bună pentru cei care vând legumele obținute. Pentru aceasta, marfa trebuie sortată pe categorii de calitate, ștearsă și calibrată. Este important să fie depozitată în condiții optime și vândută în maxim 2-3 zile de la recoltare;

– Se cultivă loboda care se înmulțește prin semințele care apar în luna august. Fiind o plantă foarte rezistentă și nepretențioasă, loboda se poate semăna și în această perioadă, nu doar primăvara. Semințele lobodei își păstrează proprietățile germinative o perioadă scurtă, de maximum 2 ani;

– Se monitorizează starea fitosanitară a culturilor și se aplică tratamentele adecvate pentru combaterea buruienilor. Spre exemplu pentru o producție bună de ardei, trebuie continuată fertilizarea cu azot și potasiu;

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2