245
Pentru a asigura o bună producție încă din perioada timpurile, legumicultorii sunt sfătuiți de specialiștii AZM să efectueze următoarele lucrări în cursul lunii februarie:
Astfel, pentru tomatele cultivate în ciclul I și în ciclul II de producție, pentru a încasa valoarea sprijinului maxim care este de 4000 euro/beneficiar pentru anul 2022 (3000 euro/beneficiar pentru ciclul I și 1000 euro/beneficiar pentru ciclul II), producțiile vor trebui să fie valorificate după cum urmează:
În privința producțiilor minime necesare, trebuie realizate 3.000 kg/1.000 mp, față de forma inițială a actului normativ care prevedea realizarea unei cantități de 5.600 kg/1.000 mp.
Referitor la susținerea legumelor deficitare, beneficiarii pot primi 1.000 euro pentru producțiile valorificate în perioada 15 octombrie – 9 decembrie, iar producțiile minime necesare pentru 1.000 mp trebuie să fie pentru:
Tot în această lună, se pregătesc tuberculii de cartofi timpurii pentru pre-încolţire: are loc operaţia de dezinfectare, asigurarea condiţiilor pentru forţare (aerisire şi umiditate). Normele cantitative pentru forţare sunt de 250 kg/mp, ceea ce necesită 12-15 mp pentru un hectar de cultură.
De asemenea, tot în această perioadă se execută pregătirea răsadurilor pentru repicat. În acest sens, se vor face următoarele lucrări: se va pregăti amestecul de pământ; se va dezinfecta amestecul (formalină 40%, soluţie 2-3 %, 30 l/mp, şi sulfat de cupru, soluţie 2-3%, 30 l/mp.), care se lasă să acționeze timp de 7 zile, cu un repaus de 14 zile, transport amestec (7 mc pentru răsadurile necesare la un hectar) şi umplut ghivecele sau confecţionat cuburi nutritive pentru repicat (65-75 mii bucăţi pentru răsadurile necesare la un hectar);
Tot în această perioadă se pregătesc răsadniţe pentru semănat tomatele timpurii, prin confecţionarea patului cald, cu dimensiuni de 56-60 cm grosime, în funcţie de condițiile naturale, instalat tocurile, aşezat ferestrele, urmărind evoluţia temperaturii în răsadniţă;
În ceea ce priveşte prepararea amestecului de pământ, acesta poate avea diferite compoziţii, de exemplu: pentru tomate timpurii: 50% mraniţă, 25% pământ de ţelină, 25 % nisip;
După ce s-a încălzit se execută pregătirea amestecului în vederea semănatului; solul se mărunţeşte, se nivelează, se marchează rândurile pentru semănat, după următoarele reguli: 5-6 cm distanţa între rânduri şi 0,15-1 cm adâncime;
Urmează semănatul la 5-6 cm între rânduri şi 1-2 cm între seminţe pe rând. Epoca optimă de semănat pentru tomatele timpurii 20 februarie -1 martie. Norma de sămânţă este de 0,3 kg de sămânţă pentru asigurarea răsadului necesar la un hectar, ceea ce înseamnă 60-65 de mii de fire de răsad.