Cultura Plantelor

296

MADR: Despre aplicarea GAEC 7 și GAEC 8 din PS 2023-2027 începând cu anul 2025

autor

infoFERMA.ro

distribuie

În luna mai a anului curent a fost aprobat Regulamentul (UE) 2024/1468 de modificare a Regulamentelor (UE) 2021/2115 și (UE) 2021/2116 în ceea ce privește standardele privind bunele condiții agricole și de mediu, schemele pentru climă, mediu și bunăstarea animalelor, modificările planurilor strategice PAC, revizuirea planurilor strategice PAC și derogările de la controale și sancțiuni, care, printre altele, aduce modificări la modul în care standardele GAEC 7 și GAEC 8 vor putea fi respectate de către fermieri începând cu anul 2025.

GAEC 7: Rotația culturilor pe teren arabil, cu excepția culturilor cultivate sub apă, a fost flexibilizat prin aplicarea ca și alternativă la rotația culturilor pe terenul arabil cel puțin o dată pe an la nivel de parcelă agricolă prin aplicarea practicii de diversificare a culturilor pe terenul arabil.

Astfel, pentru respectarea GAEC 7 fermierii pot aplica diversificarea culturilor fără a fi obligați la respectarea practicii privind rotația culturilor. 

Rezumatul practicii pentru rotația culturilor

Se aplică o rotație a culturilor pe terenul arabil cel puțin o dată pe an (an de cultură) la nivel de parcelă agricolă. 

Prin excepție, una și aceeași specie de plante (cultura de bază sau principală) poate fi cultivată pe aceeași suprafață de teren arabil (parcelă agricolă), pe cel mult 50% din suprafața arabilă a exploatației, astfel:

a) o perioadă de cel mult 3 ani consecutivi, cu obligația ca între două culturi principale să înființeze o cultură secundară diferită ca specie față de cultura principală;

b1) o perioadă de cel mult 2 ani consecutivi pe suprafețele pe care cultura principală s-a recoltat toamna târziu (după data de 1 noiembrie) sau

b2) o perioadă de cel mult 2 ani consecutivi ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile, iar înființarea culturii secundare nu mai este posibilă întrucât nu există condiții optime de răsărire și dezvoltare a plantelor;

Pentru suprafețele de teren arabil utilizate pentru culturi multianuale, ierburi și alte plante furajere erbacee, teren lăsat pârloagă, culturi din spațiile protejate (sere și solarii), culturi care cresc sub apă, loturile semincere, cât și suprafețele certificate în agricultura ecologică, conform R. (UE) 2018/848 se consideră realizată rotația culturilor.

Rezumatul practicii pentru diversificarea culturilor:

Fermierii pot respecta standardul GAEC 7 inclusiv prin diversificarea culturilor pe terenul arabil, după cum urmează:

a) în cazul în care suprafața terenului arabil al unei ferme este cuprinsă între 10 și 30 ha, diversificarea culturilor constă în cultivarea terenului arabil din fermă cu cel puțin două culturi diferite pe terenul arabil respectiv; cultura preponderentă nu trebuie să acopere, la niciun moment pe parcursul anului, mai mult de 75 % din terenul arabil respectiv;

b) în cazul în care suprafața terenului arabil al unei ferme este mai mare de 30 ha, diversificarea culturilor constă în cultivarea terenului arabil din fermă cu cel puțin trei culturi diferite pe terenul arabil respectiv; cultura preponderentă nu trebuie să acopere, la niciun moment pe parcursul anului, mai mult de 75 % din terenul arabil, iar principalele două culturi nu trebuie să acopere împreună, la niciun moment pe parcursul anului, mai mult de 95 % din terenul arabil respectiv.

GAEC 8 a fost flexibilizat prin eliminarea obligației privind alocarea unui procent de 4% din terenul arabil la nivel de fermă dedicat zonelor sau elementelor neproductive (inclusiv pârloagă) fiind modificat și având următoarele cerințe:

1. Se menţin elementele de peisaj, incluzând rigole, garduri vii individuale şi grupuri de rânduri de arbori, terase, movile, existente pe terenul agricol. 

2. Este interzisă tăierea gardurilor vii şi a arborilor în perioada de reproducere şi creştere a păsărilor sălbatice (15 martie-31 august).

3. Se iau măsuri pentru evitarea instalării şi extinderii speciilor de plante invazive pe terenul agricol.

Precizăm că pentru implementarea aspectelor menționate anterior aduse prin Regulamentul (UE) 2024/1468 este necesară modificarea Planului Strategic 2023-2027, făcând obiectul unui amendament care va fi aplicat începând cu campania ce 2025 de depunere cereri de plată.

De asemenea, ne exprimăm rezerva ca în urma procesului de negociere cu serviciile Comisiei Europene forma finală să sufere anumite modificări.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2