361
MADR a postat pe site-ul instituției, în secțiunea transparență decizională, în data de 15 februarie 2023, un proiect de act normativ pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcționarea MADR, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr.1.186/2014 privind organizarea şi funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină şi de Creștere a Precipitațiilor.
Acest proiect de act normativ stabilește cadrul administrativ și instituțional necesar implementării și armonizării structurilor organizatorice ale MADR cu prevederile noilor linii directoare ale Planului Strategic PAC 2023-2027 și ale Programului pentru acvacultură și pescuit, aprobate de Comisia Europeană la finalul anului 2022.
Facem precizarea că din acest an, începând cu data de 01 martie, prin legislația europeană și națională elaborată până în prezent avem obligația să armonizăm structurile instituției cu reglementările europene și naționale.
Astfel, cele două structuri coordonatoare pentru cele două programe se vor numi Autoritatea de Management pentru Planul Strategic (AM PS) și Autoritatea de Management pentru Programul pentru Acvacultură și Pescuit (AM PAP).
Modificările nu vizează creșterea numărului de posturi sau disponibilizări de personal, acestea au în vedere proceduri tehnice care țin de buna funcționare a instituției, în acord cu punerea în aplicare a Planului Strategic în scopul creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene destinate agriculturii și dezvoltării rurale, în valoare de 15,8 miliarde euro.
Activitățile specifice desfășurate la nivel teritorial vor continua în 7 compartimente organizate la nivel regional, în zonele în care își au sediul centrele regionale din cadrul AFIR.
Modificările din prezentul act normativ au în vedere implementarea obiectivelor stabilite prin Programul de Guvernare 2020-2024 și a celor prevăzute în Planul Strategic, referitoare la promovarea unui sector agricol inteligent, rezilient și diversificat, care să asigure securitatea alimentară, consolidarea orientării către piață și creșterea competitivității producătorilor români din sectorul agroalimentar, precum și îmbunătățirea poziției fermierilor în lanțul valoric.