Repere

200

Ministrul Florin BARBU l-a primit pe omologul său din Egipt la sediul MADR

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Ministrul Florin BARBU a primit vizita omologului său din Egipt, Alaa Farouk, ministrul agriculturii și al îmbunătățirilor funciare. Ministrul egiptean a fost însoțit de Dr. Alaa Eldin Mahmoud, director al Institutului de Cercetare a Recoltelor și de ES Moayad Fathallah Mohamed Eldalie, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Egiptului.

Alături de ministrul BARBU s-au aflat secretarii de stat Aurel SIMION și Sorin MOISE, precum și directorul general Elena TATOMIR.

Întâlnirea de la MADR a avut loc în contextul organizării celei de-a 4-a sesiuni a Comitetului mixt pentru cooperare economică, tehnică și științifică, care se desfășoară la București în perioada 7-9 octombrie 2024 (dezbaterile sectoriale se vor încheia cu o sesiune plenară la 9 octombrie). 

În marja Comitetului Mixt va avea loc și un Forum economic. Anul 2024 marchează 118 ani de relații diplomatice româno-egiptene, iar Egiptul este unul dintre cei mai importanți parteneri economici ai României din Orientul Mijlociu și Africa.

Sub aspectul schimburilor comerciale bilaterale, menționăm că Egiptul se află constant printre primii parteneri de comerț ai României în Orientul Mijlociu și Africa (la mică distanță de Maroc și Israel).

În cadrul discuțiilor de la sediul MADR, cei doi omologi au discutat subiecte ce vizează relația bilaterală dintre cele două țări, având în vedere că atât România, cât și Egiptul împărtășesc interese comune în ceea ce privește domeniul agricol.

Pe lângă importul de cereale din România, Egiptul este interesat și de expertiza României în domeniul cercetării tehnologiei hibrizilor de floarea soarelui, al colaborării la nivel tehnic pentru adaptarea legislației în privința facilităților pentru constituirea în cooperative, sprijin pentru dotarea tehnologică a fermelor mici, având în vedere că în Egipt acestea predomină.

În egală măsură, oficialul din Egipt s-a arătat interesat de producția de tractoare din România, arătându-și aprecierea față de calitatea utilajelor produse în țara noastră. Un alt domeniu adus în discuție de ministrul egiptean este cel al irigațiilor, iar ministrul Florin BARBU a explicat că în toate domeniile de interes experții români pot iniția schimburi de expertiză cu cei din Egipt, astfel încât cooperarea să fie întărită și diversificată în beneficiul ambelor părți.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

În perioada ianuarie 2021 – iunie 2024, exporturile românești de produse agroalimentare în relație cu Republica Arabă Egipt au înregistrat o valoare de 1.671,5 mil. € (6.042.000 tone).

Balanța comercială cu produse agroalimentare în relație cu R.A. Egipt a înregistrat un excedent comercial în favoarea României de 1.472,9 mil. €, din care:

559,3 mil. € în anul 2021,

549,1 mil. € în anul 2022,

322,5 mil. € în anul 2023

42,0 mil. € în primele 6 luni ale anului 2024.

În perioada 2021 - 2022, Egiptul a reprezentat prima piață de desfacere la nivel internațional pentru produsele agroalimentare românești, în timp ce în anul 2023, Egiptul s-a situat pe locul 4 în topul țărilor de destinație pentru exporturile din România.

De asemenea, în perioada 2021 – 2022, Egiptul a reprezentat cel de-al 10-lea furnizor extern de produse agroalimentare în România, respectiv a 9-a țară de origine pentru importurile românești în anul 2023.

Principalele produse agroalimentare exportate de România pe piața din Egipt au fost: grâu, porumb, produse care conțin tutun, ulei de floarea soarelui, șroturi din semințe de floarea-soarelui și de rapiță, etc. (Foto: MADR)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2