Repere

199

Nu dați în hipermarket-uri!

autor

infoFERMA.ro

distribuie

De două-trei zile, lumea vuiește că s-au închis piețele. De fapt, nu s-a închis nicio piață, ci doar spațiile comerciale de incintă. Personal, nu știu dacă măsura e bună sau nu. Sanitar vorbind, o fi. Când intram în Matache, niciunul dintre vânzători nu purta mască sau, dacă o avea atârnată, era ”la șto”. Însă, din punct de vedere al micilor afaceri și din punct de vedere social, nu, nu cred că decizia e bună.

Dar, cine vinde în aceste piețe? În orașele mici, probabil că sunt și țărani producători. În rest, mai ales în marile orașe, sunt intermediari care iau marfa, în principal, de la angrou-uri sau le adună din timp de la țărani, la prețuri de nimic.

Și, dacă tot am adus aminte de Piața Matache, vă spun că unii dintre acești ”țărani” stau chiar la mine pe stradă, pe Sfinții Voievozi, mai spre capătul care dă în Calea Victoriei. Pe ”țăranii” ăștia îi știu de zeci de ani, iar în piață, sunt tarabe la care, la una, vinde capul familiei, în stânga e nevastă-sa, iar în dreapta e noru-sa! Și sunt convins că în toate piețele e la fel. ĂȘTIA SUNT ȚĂRANII VOȘTRI, pe care îi apărați!!!??? E drept, și ăștia trebuie să mănânce dar, măcar, cred că ar trebui să tacă sau dacă tot vorbesc, pentru că, nu-i așa, oricine are dreptul să își exprime o opinie, să nu mai acuze aiurea.

Pentru că, da, calul de bătaie al ”țăranilor cu buletin de oraș” sunt hipermarket-urile: ”Distrug agricultura, ca să favorizeze străinii”; ”ne termină pe noi, ca să meargă lumea în supermarket-uri”; ”legumele noastre sunt românești, muncite de noi, de-aia vor să ne elimine de pe piață, ca să vândă străinii marfa lor”, și câte și mai câte.

Și, cum e campanie electorală, toate aceste false acuze au fost preluate de o parte dintre candidații pentru viitorul parlament, supralicitând acuzațiile la adresa deciziei în sine, precum și a hipermarket-urilor care, de fapt, nu au nicio vină.

Dar, mai mult decât atât, în ultimii ani, marile lanțuri de magazine s-au dovedit a fi cele care au pus la punct unele dintre cele mai eficiente sisteme private de ajutor ale fermierilor români. Doar că, acum, nimeni nu aduce aminte de lucrul ăsta. Nimeni nu vorbește despre cooperativele agricole înființate de Carrefour, despre depozitele pentru legume și fructe construite pentru fermieri. Nimeni nu vorbește despre programele de sprijin ale aceluiași Carrefour, acordat crescătorilor de Angus.

Nimeni nu vrobește despre programele de spijin ale celor de la Auchan, acordate viticultorilor români. În aceste zile, nimeni nu spune despre cele 1,82 de miliarde de euro plătite de Kaufland celor peste 2.200 de furnizori români, dintre care, în marea lor majoritate, sunt fermieri. Nimeni nu vorbește despre faptul că, într-o proporție care se apropie de 70 %, mâncarea de pe rafturile marilor rețele de magazine este produsă în România.

Nu. Din nou, hipermarket-urile sunt de vină, din nou, străinii sunt acuzați de unii care nu doar că nu au făcut minima documentare, nici măcar nu vor să o facă, nici măcar nu vor să întrebe, să vadă de fapt care e situația.

Iar, dacă ai întreba pe tarabagiii ăștia despre proveniența mărfii sau dacă ai ridica problema asigurării trasabilității legumelor și fructelor de pe tarabe, ar fi prea mult, ai fi luat la goană cu lopata, pentru că nu se dorește să se recunoască faptul că, în marea lor majoritate, nu adevărații țărani producători vând în piețele României, ci o cu totul și cu totul altă categorie de comercianți.

Dar, lucrurile devin și mai grave. Un individ, acum vreo două zile, urla la televizor, într-o dezbatere electorală, că ”țăranii români nu vând în mall-uri, numai străinii vând în mall-uri”, și când va veni el la putere, va da o lege prin care va aproba ”înființarea de noi mall-uri doar dacă vor garanta că pe rafturi va fi și mâncare românească”.

Amărâtul despre care amintesc nu știa nici măcar că mâncarea se vinde în hipermarket-uri, nu în mall. Că un mall ar sute de magazine, de haine, de bijuterii, de marochinerie, de fel de fel și, cu siguranță, niciun țăran, fie el român sau marțian, nu vinde și nu va vinde în veci, lobodă sau leuștean, acolo!

Individul nici măcar nu știa că s-a încercat o asemenea manoperă dar nu s-a putut face nimic, pentru că o astfel de măsură contravine legislației Uniunii Europene. Dar, nu asta conta. Hipermarket-urile trebuie înjurate, pentru că, din nou, în opinia unora, ele reprezintă chintesența răului. Să îi spunem respectivului că exact aceste hipermarket-uri înfierate mai ceva ca pe vremea lui Stalin, au construit și au utilat două mari spitale-suport anti-covid!? Cred că nici asta nu contează pentru astfel de oameni.

Nici nu se ia în seamă faptul că grosul vânzătorilor din piețele de interior sunt parte a mafiilor locale, aflate mână în mână cu administrațiile și cu unele partide, dar, din nou, nu asta contează, ci faptul că marile rețele de magazine alimentare trebuie acuzate.

De aceea, zic: Nu acuzați hipermarket-urile! Marile rețele de magazine alimentare reprezintă standardul unui comerț civilizat, un standard la care cei care le acuză nici măcar nu vor să ajungă, pentru că altfel i-ar obliga să mai pună și puțină cinste în comerțul pe care îl fac. Or, așa ceva, în Obor sau în Matache, mai greu!

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2