Tehnologii

316

O nouă întâlnire a Comitetului pentru gestionarea efectelor schimbărilor climatice

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Ministrul Petre Daea a condus la sediul MADR, ședința Comitetului interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbările climatice în agricultură, în prezența tuturor membrilor care fac parte din această structură.  

În deschiderea întâlnirii, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a făcut o actualizare a situației climatice din această perioadă.

Ministrul Petre Daea i-a informat pe cei prezenți cu privire la starea culturilor, precum și stadiul recoltării, subliniind faptul că producțiile vor fi comunicate în momentul încheierii recoltatului în întreaga țară.

În acest context, ministrul Petre Daea a afirmat că Ministerul monitorizează atent stocurile de cereale și  a transmis că producția de grâu obținută până la acest moment asigură cantitatea necesară pentru consumul intern. Oficialul MADR a menționat:

„Indicele de calitate al grâului este superior, devenind astfel un produs panificabil, ce poate asigura confort industriei de morărit și panificație”. De asemenea, Petre Daea a transmis membrilor Comitetului că fermierii au început recoltatul culturii de floarea-soarelui, iar potrivit prognozelor producțiile vor face față cererii din piață.  

Un alt aspect supus atenției de ministrul Petre Daea a făcut referire la furajarea animalelor, ce este asigurată prin pășunat și stabulație. Astfel, pentru a veni în sprijinul fermierilor, MADR a acordat posibilitatea celor afectați de seceta pedologică să schimbe destinația culturilor în hrană pentru animale.

Totodată, MADR a făcut demersuri pe lângă Comisia Europeană pentru reducerea perioadei de retenție a efectivelor de la 100 de zile (ovine/caprine), respectiv de la 6 luni (bovine) la 90 zile de la termenul-limită de depunere a cererii unice de plată.

Pentru urgentarea lucrărilor de execuție a infrastructurii de irigații, MADR lucrează împreună cu Ministerul Muncii la un momorandum pentru suplimentarea numărului de angajați din cadrul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare.  

Totodată, ministrul a reamintit Programul de măsuri implementate până în prezent, astfel:

  • Constituirea comisiilor de constatare şi evaluare a pagubelor generate de fenomenele periculoase, ca urmare a secetei pedologice, în baza Ordinului comun al MADR și MAI. În acest fel, fermierii pot valorifica pentru furajarea animalelor culturile afectate de secetă și pot încasa și banii din subvențiile aferente terenurilor respective;
  • Adoptarea hotărârii de guvern privind acordarea diferenței la subvenția pentru motorină. Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 27.894.255 lei pentru un număr de 12.871 beneficiari și o diferență de cantitate de motorină determinată cu acciza redusă de 17.113.093,168 litri;
  • Facilitarea accesului la creditare, prin crearea unui nou produs de garantare menit să sprijine fermierii, Programul „De trei ori Subvenția”, realizat în parteneriat cu CEC Bank și cu Fondul de Garantare a Creditului Rural;
  • S-a solicitat la Comisia Europeană și a fost aprobată acordarea avansului pentru plățile directe la un nivel de 70% și 85% pentru măsurile de mediu și climă din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2022;
  • Adoptarea hotărârii de guvern privind modificarea Programului național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații și a infrastructurii de desecare și drenaj din România, în vederea adaptării agriculturii la schimbările climatice și reducerea efectelor acestora asupra producției agricole, suma destinată este de 1,5 miliarde euro, reprezentând fonduri de la bugetul național, care vor fi alocate până în anul 2027;
  • S-au prevăzut investiții noi în infrastructura secundară de irigații din fonduri UE, în valoare de 400 milioane euro, prin Planul Național Strategic 2023-2027;
  • S-au prevăzut investiții în sisteme locale de irigații din fonduri UE, în valoare de 100 milioane euro, prin Planul Național Strategic 2023-2027;
  • S-au prevăzut investiții privind procesarea produselor agroalimentare în vederea obținerii de produse cu valoare adăugată în sumă de 424 mil. euro,prin Planul Național Strategic 2023-2027;
  • Înființarea unui Colectiv multidisciplinar pentru elaborarea unui ghid de bune practici care să indice tehnologii și soiuri adaptate la noile condiții climatice;
  • Înființarea Grupului de lucru privind gestionarea efectelor produse de schimbările climatice.

Precizăm că măsurile propuse de conducerea MADR ce pot contribui la combaterea efectelor schimbărilor climatice și care vor fi implementate în perioada imediat următoare vizează:

  • Acordarea de sprijin fermierilor în recoltarea și gestionarea producției;
  • Menținerea în funcțiune a sistemului de irigații și creșterea capacității de irigat;
  • Evaluarea tuturor resurselor de apă și irigare a culturilor;
  • Dezvoltarea sistemelor de stimulare a precipitațiilor în cadrul Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor;
  • Asigurarea subvenției pentru lucrările agricole;
  • Asigurarea materiei prime pentru zootehnie;
  • Creșterea capacității de industrializare a producției primare;
  • Constituirea unui Ghid de bune practici care să indice tehnologii și soiuri adaptate la noile condiții climatice.

Din cadrul Comitetului interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbările climatice în agricultură fac parte reprezentanți la nivel de secretar de stat din: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; Ministerul Finanțelor; Ministerul Afacerilor Interne; Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor; Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; Ministerul Energiei; Ministerul Economiei; Ministerul Transporturilor și Infrastructurii; Ministerul Muncii și Solidarității Sociale; Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.  

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2