215
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că a primit suma de 420.368.438,68 euro, ce reprezintă rambursarea de la Comisia Europeană, în contul cheltuielilor efectuate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), aferente trimestrului IV al anului 2021.
Din această sumă, valoarea de 413.150.523,91 euro corespunde decontărilor cheltuielilor efectuate din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, iar cea de 7.217.914,77 euro este aferentă plăților din Fondul EURI, ce reprezintă resurse financiare suplimentare puse la dispoziție României din instrumentul de redresare al Uniunii Europene.
”Prin viramentul efectuat astăzi, suma totală a cheltuielilor rambursate României din FEADR, de la începutul anului de către Comisia Europeană depășește un miliard de euro. Sunt bani care au intrat deja în conturile fermierilor.
Așa cum am mai spus, luăm toate măsurile necesare pentru ca fermierii români să își primească banii la timp.
Este foarte important să continuăm într-un ritm susținut direcționarea tuturor fondurilor disponibile pentru sprijinirea fermierilor români, astfel încât aceștia să-și poată desfășura activitățile în bune condiții, în scopul obținerii unui nivel ridicat al producției”, a declarat Adrian CHESNOIU, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Reamintim că la începutul lunii ianuarie Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a primit suma de 1,081 miliarde euro, ce reprezintă rambursarea de la Comisia Europeană, în contul cheltuielilor efectuate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie 2021, pentru acordarea plăților în avans fermierilor, aferente Campaniei 2021 din plățile directe finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă).
Astfel, suma totală a cheltuielilor pentru sprijinirea agricultorilor români rambursate de Comisia Europeană din FEADR și FEGA, de la începutul anului 2022, se ridică la peste 2 miliarde de euro (2.097.848.143 euro).