Politicile agricole europene și naționale încearcă să atenueze dezechilibrele structurale din agricultură, însă impactul lor este limitat de realitățile economice. Conform Comisiei Europene, plățile directe rămân principalul instrument de sprijin, dar distribuția lor reflectă în mare măsură structura exploatațiilor.

În România, datele APIA arată că o parte semnificativă a fondurilor este concentrată în exploatațiile mari, ca efect direct al suprafeței eligibile. Instrumente precum sprijinul redistributiv și plafonarea au redus parțial acest dezechilibru, dar fără a schimba fundamental raportul de forțe economice.

Fermele mici beneficiază de o protecție relativă pe termen scurt, însă rămân vulnerabile la șocuri economice și climatice. Lipsa capitalului și a accesului la investiții le limitează capacitatea de adaptare, în timp ce fermele mari pot absorbi mai ușor volatilitatea.

Pentru 2026, provocarea politicilor publice nu este doar distribuția echitabilă a subvențiilor, ci crearea unor mecanisme funcționale de integrare economică.

(Foto: Freepik)