319
ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregii localități în 156 de UAT-uri, din totalul de 3.181 UAT-uri, precum și în peste 19.000 de sectoare cadastrale, cu o suprafață totală de peste 3.860.000 de hectare.
Dintre acestea, 42 de comune au fost cadastrate cu fonduri europene, prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, finanțat prin POR 2014 – 2020.
Astfel, până la data de 02 noiembrie 2022, prin programele derulate, ANCPI a deschis 5.187.353 de noi cărți funciare, gratuit pentru cetățeni.
Din totalul de 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvențiilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 6,59 milioane de hectare (69%).
În prezent, se desfășoară lucrări de cadastru la nivelul întregului UAT în 570 de localități, dintre care 518 comune beneficiază de fonduri europene, precum și în 19.606 sectoare cadastrale.
Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.
ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020.
Proiectul completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României.
Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.
Mai multe informații referitoare la stadiul lucrărilor de înregistrare sistematică realizate prin POR și PNCCF sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html.