Caracteristici meteorologice
Sub aspect termic, intervalul se va caracteriza printr-o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, pe aproape întreg teritoriul agricol.
Temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsă între 10...25°C, valori mai ridicate cu 1...7°C în raport cu normele climatologice, la nivelul întregii țări. Temperatura maximă a aerului se va încadra între 15...31°C, în cea mai mare parte a zonelor de cultură. Temperatura minimă a aerului va oscila între 5...19°C, în toate regiunile agricole.
Regimul termic mediu diurn al solului la adâncimea de 5 cm se va situa între 12...24°C, optim continuării însămânţărilor la rapiţă și orz, precum şi parcurgerii fazelor incipiente de vegetaţie (germinare, răsărire și apariția primelor frunze) la culturile de toamnă.
Sub aspect pluviometric, se prognozează ploi locale sub formă de aversă, dar și torențiale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, izolat cu aspect de vijelie. Totodată, cantităţile de apă pot fi mai însemnate, iar local vor fi condiţii de producere a grindinei.
Caracteristici agrometeorologice
Conținutul de umiditate în stratul de sol 0-20 cm ogor se va încadra în limite scăzute (secetă pedologică moderată) și deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică și extremă), pe majoritatea suprafețelor agricole.
Local în sudul și centrul țării, aprovizionarea cu apă a solului va prezenta valori satisfăcătoare. Starea de vegetaţie a culturilor agricole Pe ansamblu, ritmurile de creştere şi dezvoltare ale plantelor vor evolua uşor mai lent, îndeosebi pe terenurile cu deficite de umiditate în sol, precum şi în zonele depresionare unde se vor înregistra temperaturi minime mai scăzute în aer şi sol.
Totodată, la culturile de toamnă (rapiţă şi orz) semănate în epoca optimă, condiţiile agrometeorologice vor favoriza desfăşurarea fazelor incipiente de vegetaţie, respectiv germinare, răsărire şi apariţia primelor frunze, în special pe arealele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului.
La cultura de floarea-soarelui se vor finaliza lucrările de recoltare, la nivelul întregii ţări. Porumbul va parcurge maturitatea deplină (60-100%) şi recoltarea, pe majoritatea suprafeţelor agricole. În principalele bazine specializate, sfecla de zahăr va înregistra îngroşarea axei hipocotile, acumularea zahărului în rădăcină şi izolat, maturitatea deplină.
Cartoful se va afla predominant la maturitate tehnologică, local fiind posibilă finalizarea lucrărilor de recoltare. În majoritatea plantaţiilor, la speciile pomi-viticole se vor continua procesele de maturare a fructelor/boabelor/lemnului, îngălbenirea/căderea frunzelor şi recoltarea.
Rapiţa şi orzul de toamnă însămânţate în perioada optimă vor parcurge germinarea și răsărirea (10-40%), precum şi apariţia primelor frunze, extinzându-se totodată lucrările de semănat. În zilele fără precipitaţii, lucrările agricole de sezon, respectiv recoltarea, eliberarea terenurilor de resturile vegetale, arături, pregătirea patului germinativ şi semănat, se vor desfăşura în bune condiţii.
Recomandări de sezon
· Recoltarea, transportul şi depozitarea produselor agricole de sezon;
· Eliberarea terenurilor de resturile vegetale;
· Efectuarea arăturilor adânci de toamnă;
· Pregătirea patului germinativ în vederea înființării culturilor de toamnă;
· Continuarea lucrărilor de semănat la cerealierele de toamnă în epoca optimă
· (15 septembrie-20 octombrie), îndeosebi pe arealele agricole cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă în stratul arabil al solului.