Cultura Plantelor

222

Programul de susținere a producției de cartof este elaborat împreună cu fermierii

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Conform unui comunicat, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian CHESNOIU, a avut o primă întâlnire de lucru cu reprezentanți ai cultivatorilor de cartofi, membri ai Federației Naționale – CARTOFUL, precum și cu conducerea Clubului Fermierilor Români, cu scopul de a discuta măsurile de sprijin pentru acest sector, inclusiv elaborarea Programului național de susținere a producției de cartof.

În cadrul discuției au fost prezentate principalele aspecte ale Hotărârii de Guvern aflată în lucru la nivelul experților din cadrul MADR, prin care urmează a fi instituită o schemă de ajutor de minimis, aplicabilă pe întreg teritoriul României în anul 2022, pentru susținerea producției de cartof de consum– Solanum tuberosum.

De asemenea, s-a desprins ideea identificării unor măsuri de susținere pentru încurajarea folosirii de către cultivatorii de cartof din România a materialului certificat pentru însămânțare.

“Toate măsurile pe care le punem în practică la Ministerul Agriculturii sunt elaborate pe baza dialogului deschis și constant cu cei cărora li se adresează acestea. Am prevăzut în bugetul pentru acest an sumele necesare pentru implementarea unui program de susținere a producției de cartofi.

În urma discuțiilor cu reprezentanții cultivatorilor, definitivăm actul normativ pe care urmează să îl punem în dezbatere publică. De asemenea, pentru a crește producția, analizăm posibilitatea acordării unei subvenții pentru achiziția de sămânță certificată pentru înființarea culturilor de cartof de consum”, a declarat ministrul Adrian CHESNOIU.

Consultările pentru elaborarea măsurilor de susținere a producției de cartof vor continua, în perioada următoare, cu membrii Organizației Interprofesionale Legume-Fructe (OIPA), dar și cu reprezentanții sectorului de cercetare, ai mediului științific și academic, astfel încât să rezulte un program coerent, adaptat la nevoile și specificul sectorului.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2