Repere

183

Proiecte europene pentru dezvoltarea copiilor, finanțate de AFIR prin PNDR 2020

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Potrivit unui comunicat, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) finanțează 322 proiecte dedicate înființării, modernizării și extinderii diferitelor tipuri de instituții de învățământ din mediul rural, prin submăsura 7.2 „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică” dinProgramul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Dintre acestea, 259 de proiecte au ca scop înființarea și modernizarea grădinițelor din mediul rural – numai a celor din afara incintei școlilor din mediul rural.

Valoarea publică contractată a acestora este de 93 de milioane de euro. Au fost deja finalizate 26 de proiecte, cu o valoare publică de 7,5 milioane de euro. În zona ITI Delta Dunării sunt în curs de implementare 6 proiecte, cu o valoare publică de 1,6 milioane euro.

Pentru înființarea și modernizarea creșelor precum și a infrastructurii de tip after-school (numai a celor din afara incintei școlilor din mediul rural) AFIR a încheiat contracte de finanțare pentru 41 de proiecte, cu o valoare publică de 15,5 milioane euro.

Trei dintre acestea, contabilizând 1,3 milioane euro, sunt deja finalizate. În zona ITI Delta Dunării sunt în curs de implementare două proiecte, pentru care beneficiarii au solicitat fonduri europene nerambursabile de 639 mii euro.

Pentru extinderea și modernizarea instituțiilor de învățământ secundar superior (filiera tehnologică cu profil resurse naturale şi protecţia mediului şi a şcolilor profesionale în domeniul agricol), AFIR a contractat fonduri europene nerambursabile în valoare de 9,9 milioane euro pentru 22 de proiecte. Două dintre acestea, în valoare de 978 mii euro sunt deja finalizate. În zona ITI Delta Dunări este în curs de implementare un proiect, în valoare de 495 mii euro

Deși acest tip de investiții este încadrat ca infrastructură de bază la scară mică, impactul pe care îl au asupra comunității este unul semnificativ. Din punct de vedere al rezultatului pe termen lung al finanțărilor oferite prin PNDR 2020, implementarea acestor tipuri de proiecte face parte din acțiunile de promovare a activităților socio-culturale, crescând în același timp prestigiului localităților din zonele rurale.

Un exemplu concret de dezvoltare a satului românesc prin realizarea unei investiții cu fonduri europene este proiectul primăria comunei Bezdead din județul Dâmbovița.

La sfârșit de lună mai, în 2016 – aproape de Ziua Copiilor, primăria comunei Bezdead din județul Dâmbovița a depus la AFIR o Cerere de finanțare pentru proiectul „Modernizare grădiniță în comuna Bezdead, județul Dâmbovița”. Finanțarea acestui proiect s-a realizat de către AFIR prin PNDR 2020, în cadrul submăsurii 7.2 „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”, proiectul prevăzând investiții în infrastructură educațională și socială.

Valoarea totală a proiectului este de 89,9 mii euro, iar valoarea totală eligibilă a proiectului, finanțată integral prin PNDR 2020, este de 75 mii euro.

Semnarea contractului de finanțare s-a făcut în aprilie 2017, proiectul fiind în prezent finalizat. Implementarea a însemnat demararealucrărilor de reparații generale și de renovare a grădiniței din Comuna Bezdead. Astfel, au fost realizate modernizări interioare și exterioare asupra imobilului cu o suprafață utilă de 197,24 mp.

La interior s-au refăcut finisajele și s-a achiziționat mobilier nou. De la mese și scaune noi, până la achiziția de resurse educaționale (jocuri) și echipamente electronice (TV, calculatoare, imprimante) și la refacerea birourilor și a spațiilor de depozitare, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării.

În curtea grădiniței s-a creat un spațiu de joacă pentru copii, compus din două leagăne, trei balansoare și o groapă de nisip. S-au montat, de asemenea, bănci, coșuri de gunoi și stâlpi de iluminat.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2